Cherry Blossom Festival este un festival ce se întâmplă în Washington DC. Pe la 1912 oraşul a primit cadou, direct de la Tokyo, 3000 de cireşi. De atunci, îi serbeaza anual.

Nu ştiu dacă eram mai entuziasmată de festivalul în sine, sau de prima călătorie cu trenul american. Cine mă cunoaşte ştie că am o relaţie specială cu lumea feroviară.

Întocmai pe modelul cu care eram obişnuită în România, am dat strigare la 9 dimineaţa la gara din oraş. Ne-am strâns aproape 15 persoane: chinezi, indieni, puertoricani, unguri, americani şi, desigur, români.

Mulţi erau pentru prima oară în Washington aşa că am ales să mergem pe jos de la gară la festival. Călătoria aceasta per pedes avea să ne răpească vreo 3 ceasuri bune, pentru că găseam tot timpul un obiectiv în faţa căruia să ne fotografiem. A fost inclusă şi o vizită neprogramată la grădina botanică, dacă tot era o zi cu tema “frumuseţile vegetale”.

De jur împrejurul bazinului Tidal, de-o parte şi de alta a Memorialului Jefferson, se înghesuie sute de cireşi înfloriţi. O lume albă, hipnotizantă. Oricât de clişeu ar fi exprimarea, era o privelişte de basm.

Am ales să luăm hidrobicicleta şă-i admirăm în linişte. Pedalatul ne-a adus foamea în pântece, şi unde altundeva se mănâncă mai bine decât în Georgetown?! N-am plecat însă înainte de a agăţa într-un cireş înflorit mărţişorul pe care toată luna martie l-am purtat la mână.

La Clyde’s am primit o lecţie despre productivitatea staff-ului din restaurant. Chelnerul căra 5 farfurii pe un braţ, şi o a şasea o ţinea în dreapta. Noi abia ne descurcăm cu 3…

Am ajuns acasă rupţi de oboseală şi am avut bafta de a prinde ultimul autobuz. Ziua următoare la munci!

MARC Train (un fel de personal)

Grădina boranică

Ciocnirea echipelor de hidrobicicliste

Tradiţii româneşti la un festival japonez ce are loc în America

Dacă astea ar fi standardele universale, am fi cu toţii şomeri