Sunt subiectivă când spun că unul dintre evenimentele mele preferate este Alba Iulia City Race. Dar e blogul meu, îmi permit acest lux. După ce la fiecare ediție oscilam între cursa de 10 km și cea de 21 km, ediția aceasta m-a găsit la startul Family Run, cu tricou XL pe mine și în fața mea un cărucior din care vedeam doar zulufii blonzi al unui copil foarte fascinat de atmosfera concursului.

Cursa a decurs bine. Family Run e o probă necompetitivă, așadar nu ne-am îngrijorat când, cu câțiva metri înainte de finish, George și-a văzut bunicul la galerie și a decis să alerge spre el, adică în direcția opusă. Desigur, nici medalia nu i-a fost pe plac, pentru că i s-a părut prea grea pentru a fi purtată la gât. Așadar din toată familia, mă-sa a fost cea mai încântată de cursă.

Ce m-a surprins însă a fost participarea la eveniment. Dacă la celelalte ediții mulțimea alergătorilor de la Start făcea o coadă de câțiva zeci de metri, acum numărul lor era foarte foarte redus. Aș putea da vina pe un alt eveniment sportiv concomitent: inaugurarea pistei de atletism. Cum să faci două evenimente de alergare în același timp, în același oraș?! Însă din poze părea o participare destul de săracă și la stadion, plus că am văzut alergători care au participat la amândouă cursele. Așadar nu îmi rămâne să concluzionez decât un singur lucru: Alba Iulia e amorțită.

Iar această concluzie cred că explică multe dintre lucrurile negative din orașul nostru. Oamenii nu fac sport. Da, sunt excepții. Dar în general, orășenii noștri sunt sedentari. Includ aici și pe cei care merg de 2-3 ori pe săptămână la sală, dar în rest sunt tot cu fundul în mașină și, dacă se poate, ar parca pe locurile pentru persoane cu handicap chiar și la sală, să nu facă niște pași în plus. (Ăsta e fenomenul „Active Couch Potato”).

Iar când lumea nu face mișcare într-un oraș, o cascadă de efecte adverse. Oameni bolnavi, deprimați, fără chef de muncă, pesimiști. Coloane vertebrale încovoiate, ochi obosiți, programe de somn dezordonate.

Nu așteptați începutul unui nou an pentru rezoluția că „voi face mai mult sport”. Nu avem nevoie de sport de performanță, avem nevoie să ne dezmorțim. Măcar o dată pe săptămână, lasă mașina în parcare, ieși la o plimbare prin oraș. Trezește-te și fă-ți strechingul dimineața și amintește-ți să te ridici de pe scaunul de la birou o dată la oră.

Admir companiile care își încurajează angajații să facă mișcare. Cred că e cea mai bună investiție pe care o pot face pentru oamenii lor.

Iar dacă ești părinte, responsabilitatea ta e cu atât mai mare. Ești cel mai important exemplu al copilului tău! Nici nu o să încep aici cu toate beneficiile pe care le implică sportul în familie.

Spor la mișcare!