Anul acesta a fost atipic. Puțin spus „atipic”. A fost întors cu capul în jos, agitat, și împrăștiat ca un Lego în mâna unui copil. Dar zilele au adunat multe amintiri, și așa cum mi-e tradiția în fiecare an, superlativele le las mai jos.

Cel mai frumos loc în care am fost

Piz Val Gronda, din Austria.

Cel mai surpinzător loc în care am fost

Colonia de la Sântimbru. Deși este la doar câțiva kilometri de Alba Iulia, acolo e o lume aparte. Balcoane armate cu tablă argintie, copii care aleargă desculți și adulți care stau pe borduri și sparg semințe, mutându-se în funcție de locul unde bate soarele. Mă uitam la tot ce se întâmplă și nu-mi venea să cred că a trebuit să călătoresc până într-o insulă din sudul Asiei, când puteam vedea același lucru și aici.

Cel mai liniștit loc în care am fost

Acasă. Pentru că acesta este anul în care am (re)descoperit importanța liniștii și confortului de acasă.

Cel mai periculos loc în care am fost

Anul acesta am stat departe de sporturi extreme așa cum sunt ele definite la carte, însă am descoperit un cu totul alt sport extrem: plimbarea căruciorului! Nu-ți dai seama cât de aiurea sunt făcute trotoarele până când nu trebuie să plimbi un copil în cărucior. Nu mergi 50 de metri fără să fie o mașină parcată pe trotuar sau un stâlp taman în mijlocul trotuarului. Coborârile sunt mai mereu abrupte, pentru că prea puține trotuare au rampe. Dar adevăratul sport extrem începe când ai ajuns pe carosabil. Casa noastră e pe ruta pe care circulă mașinile companiei Buzescu. Teoria mea e că șoferii acestei firme primesc prima de Sărbători în funcție de viteza cu care parcurg această stradă. Imaginați-vă o autoutilitară cu peste 60 km/h, într-un cartier rezidențial. Iar dacă te nimerești când din sens opus vine o altă mașină sau, ferească-Domnu’, un autobuz, începi să zici rugăciunile și să te mai lipești de câte un gard. Te alegi cu noroi pe încălțăminte, praf în păr, copil trezit de câinii care latră… dar măcar ești în viață!

Cea mai utilă carte pe care am citit-o

Între cărți de parenting și puericultură, am făcut loc și unora de beletristică sau business. Așadar la acest capitol aleg biografia lui Elon Musk, scrisă de către Ashlee Vence: „Elon Musk: Tesla, SpaceX, and the Quest for a Fantastic Future”. Cartea are o franchețe care ar putea face unii cititori să-l vadă pe celebrul antreprenor ca pe un tiran. Pe mine m-a marcat pasajul în care se povestea cum un angajat a lipsit o zi de la birou pentru că soția sa a născut, iar la întoarcere a fost aspru criticat de către Musk pe motiv că „Trebuie să-ți setezi mai bine prioritățile în viață, aici lucrăm la viitorul omenirii”. Citatul nu este ad literam, dar ați prins ideea. Totuși, nu se poate contesta geniul acestui om, ambiția, inovația și… nebunia. O recomand cu drag!

Cea mai inutilă carte pe care am citit-o

Orice carte despre creșterea copilului citită înainte de a veni copilul. Pentru că atunci când el a venit, parcă mi s-a șters totul din minte. E ca atunci când înveți despre mecanica motorului, dar tu nu ai avut niciodată de-a face cu un motor. Așadar a trebuit să le reiau când a fost cazul să aplic practic cele scrise acolo.

Cel mai emoționant moment

A fost în luna februarie. Nu, nu a fost nunta, deși și acolo au fost emoții. Însă cu toată agitația și stresul nu am avut timp să mă mai gândesc la emoții. Mi-a rămas însă la inimă dimineața în care am fost la biserică pentru a „ne antrena” pentru ceremonie. Era cu câteva zile înainte de nuntă, iar la catolici se face o astfel de pregătire. Eram doar noi doi și preotul și repetam jurămintele. Atunci am realizat ce înseamnă cu adevărat când doi devin unul.  

Cel mai surprinzător moment

15 august 2020, ora 16:50. George a fost pus într-un pătuț lângă patul meu. Era cu ochii deschiși, dar nu plângea. Mă uitam la el și mi-era teamă să-l iau, să nu cumva să pățească ceva, atât de mic și de fragil era. Nu-mi venea să cred că a venit.

Cel mai penibil moment

Eram la câteva săptămâni postpartum și am ieșit la plimbare. Un copil s-a uitat la mine și, cu inocența unui copil, a spus: „Dar tu cum ești încă gravidă dacă ai copil?”. Atunci am înțeles că ar fi inspirat să mai port câteva săptămâni hainele largi de gravidă.

Cel mai așteptat moment

Ziua în care Bogdan a fost externat și am fost iarăși toți 3 împreună.

Cel mai frumos răsărit

Răsăritul de la un B&B din regiunea Troodos, Cipru, unde eram doar noi și o livadă de portocali.

Cel mai frumos apus

Apusul de la Peșterile de vânt din Cipru.

Cea mai utilă investiție

Toți cei cu care am colaborat pentru nuntă. Toți, mai puțin unul (la subpunctul de mai jos, mai multe detalii). Cei de la Astoria au fost ireproșabili în servire și în calitatea mâncării, de toți invitații au plecat sătuli și mulțumiți. Formația RYM a făcut o atmosferă peste așteptări, cu coveruri după piese actuale, dar și cu cântece de foc de tabără, ca pentru o nuntă organizată de Ziua Cercetășiei. Iulia Niculescu mi-a făcut o coafură simplă și elegantă, așa cum mi-am dorit, iar pe mama (aka soacra mica) a făcut-o să arate ca pe o venerabilă doamnă dintr-o casă regală. Ania Ciolacu și Gabi Toth au fost fotografii care au făcut atâtea poze bune încât abia le-am îndesat într-un album de 82 de pagini, iar Mihaela Olteanu s-a ocupat de buchet și de alte aranjamente florale, creând niște piese unice, în ton cu evenimentul.

Dar cred că cea mai utilă investiție dintre toate au fost totuși brăduleții. M-am gândit mult la ce mărturii să ofer, iar ideea unor chese de prăjituri părea împotriva principiilor mele. Niște bombe calorice, împachetate în plasticul ce se degradează în sute de ani. Am ales așadar să oferim ca mărturie puieți de brazi argintiu, luați de la o pepinieră din Oradea. Nici nu știți ce încântare a fost când toți invitații ne-au trimis poze după nuntă cu brăduții lor, care au fost plantați în diverse colțuri ale țării, ba chiar și peste hotare.

Cea mai inutilă investiție

Dacă cei de mai sus au făcut o treabă minunată în a ne oferi o zi a nunții așa cum am visat, am avut și un exemplu de „așa NU”, iar acesta a fost videograful. Pe lângă că a întârziat mai bine de o lună cu livrarea materialului, prima editare a filmului era un montaj la care nu știam dacă să râd sau să plâng privindu-l. Începea cu titlu mare „Iulia și Claudiu” (nu, pe soțul meu nu îl cheamă Claudiu). Iar apoi un mare harcea-parcea în editare. Slujba de la biserică mixată pe muzică de club, părți importante din ceremonie șterse, iar servirea tortului de la final lipsea cu desăvârșire pentru că, citez: „Păi de ce să mai pun și partea aia, că-i plictisitoare! Niște oameni care cântă „La mulți ani!” în jurul unui tort!”. A doua editare a filmului a fost puțin îmbunătățită, dar tot departe de un material decent. Variante successive nu au mai fost pentru că omul, odată ce s-a văzut cu banii în buzunar, a renunțat să mai răspundă la vreun mesaj sau telefon.

Iar pentru că mi-aș dori ca alții să fie chibzuiți în alegeri, las aici și numele lui: Flavius Lazăr.

Cel mai bun film pe care l-am văzut

About Time.

Cel mai prost film pe care l-am văzut

Anul acesta nu mi-am permis luxul de a mă uita la filme proaste. Poate pentru că te uiți la filme proaste doar când nimerești la cinema la unul de unde nu poți scăpa.

Momentul în care am știut că vârsta e doar un număr

Petrecerea de Halloween pe care am făcut-o în familie: girafa, ursulețul polar și tăietorul de lemne.

Momentul în care am știut că odată cu vârsta vine și o oarecare maturitate

Atunci când mi-am dat seama că viața nu mai e doar despre mine, e despre noi, și e mai ales despre noul membru al familiei. E un sentiment copleșitor, de a avea responsabilitatea unui mic om. Dar pe cât de copleșitor, pe atât de magic.

Cel mai popular eveniment la care am fost

Propria noastră nuntă. Deoarece ne-am dorit data de 22.02.2020 pentru a celebra evenimentul (e și Ziua Cercetașilor, și o data care e ușor de reținut), ne-am grăbit să organizăm nunta la nici 2 luni după logodnă. Fără să ne gândim măcar o clipă că avea să fie singura nuntă din an, câteva săptămâni mai târziu începând pandemia.

Cel mai nepopular eveniment la care am fost

Conferințele online la care am participat. Am susținut două masterclass-uri pentru universitate. La unul dintre ele, studenții și-au pornit camerele, dar la celălalt nu.  Când vezi oamenii în față pare există o minimă interacțiune, dar când vezi doar bulina verde de „online”, ai impresia că vorbești cu pereții. Cred că le e tare greu și profesorilor și elevilor care sunt supuși la școala online.

Cea mai populară postare pe blog

S-a numit „Am născut în pandemie, la un spital de stat”. A fost poate și cel mai „fără perdea” articol pe care l-am scris vreodată. Cred că e nevoie de mai multe materiale brute în social media. Pai puține filtre și o imagine mai clară a ceea ce se întâmplă în realitate.

De încheiere

Va fi un an interesant. Să îl acceptăm așa cum vine și să scoatem din el ce e mai bun.