Ceasul sună la 6 dimineața. E încă întuneric. Întuneric, frig și ploaie. Nu cel mai bun scenariu pentru ziua dedicată hike-ului. Strângem bagajele, luăm micul dejun și, profitând de o fereastră între nori, pornim la deal, printre turnulețele din Mestia. Zona în care suntem, Svaneti, e caracterizată de aceste turnuri de piatră de vreo 20 de metri care aparțineau pe vremuri triburilor. S-ar zice că erau turnuri de apărare, dar de fapt rolul lor era să arate avuția fiecărei familii. Am numărat peste 30 doar în localitatea în care suntem. Se zice că ar fi câteva sute în toată regiunea.

Traseul începe cu un urcuș abrupt, prin pădure. În 5 kilometri se urcă peste 600 m diferență de nivel. În prima parte a zilei avem vreme bună, apoi începe ploaia. Ioana auzise un mit cum că pe ceață nu plouă. Am râs mult de acest mit când stăteam cu pelerinele pe cap, sub un brad, în timp ce turna cu găleata… și era ceață! Așa a început, pe la 10:00. Și a continuat întraga zi. Și plouă, și se oprește, și iarăși plouă, și iarăși se oprește. Pe măsură ce urcăm, se face tot mai frig. Ieșim în platoul alpin și vântul ud ne biciuie pe față. Din când în când, norii se împrăștie și ne oferă câte o imagine spectaculoasă a crestor înzăpezite. Nu-s Caucazii cum sunt Carpații, asta-i sigur!

Pe la 2400 m, găsim o stână. Nu e nimeni, dar găsim mecanismul de deschidere a portiței. Eu îmi găsesc loc pe o sobiță dezafectată, iar Ioana improvizează un scaun din lemne. E și o haină de lână în cui. O scutur de molii și o folosesc să mă acopăr pe picioarele ude. Totul e umed și miroase a… stână! Ne zicem că pornim la drum când se oprește ploaia, însă de fiecare dată când dăm să plecăm, iarăși începe o răpăială! După mai bine de o oră continuăm urcușul. E tot mai frig și mergem tot mai repede, pentru a ne încălzi. La un moment dat, hotărâm să ne întoarcem. Acolo, în mijlocul drumului, fără să fi ajuns măcar la un obiectiv. Cred că acesta e semn de maturitate sau, dacă mi se îngăduie, de înțelepciune: să știi să renunți la un obiectiv, chiar dacă era ceva ce ai plănuit de mult timp. Să pui siguranța pe primul loc, înaintea unor ambiții care, crezi tu, te-ar fi împlinit.

Avem vrei 3 ore la întoarcere. Le facem și pe soare și pe ploaie. Dar mai ales pe ploaie. Și desigur, pe noroi, că tura nu se lasă fără căzături. În primul magazin din Mestia îmi cumpăr o perecehe de șosete de lână. Nimic nu-i mai bun decât lâna când ți-e frig la picioare! Desigur, nu ne ducem direct acasă. Găsim oportunitatea ca pentru 2 Gel să urcăm pe acoperișul unui turn de piatră. O experiență foarte nesigură, dar care ne oferă o panoramă superbă asupra zonei!

Ajungem la House Svan Ski, pensiunea unde ne-am luat cazare. E destul de greu să găsești cazare cu baie privată aici! Dar mai mult decât baie privată cu apă caldă (!!!), gazda ne face o bucurie neașteptată: calorifer în cameră! Și nu unul, două! Nu credeam să ajung să mă bucure atât de tare un calorifer! De fapt cred că ăsta e cel mai mare câștig al excursiilor noastre: înveți să apreciezi cu adevărat lucrurile mărunte.

Fac un duș si adorm. Mă trezesc, povestesc ceva cu Ioana și adorm iarăși. Moțăim până la ora cinei, când ne întâlnim cu Andrei și Mihaela. Încercăm toate mâncărurile locale și, desigur, vin și chacha. Ajungem și la o petrecere georgiană unde dansăm de parcă nu am fi urcat munții astăzi.

E mai devreme de 23 și Ioana deja doarme dusă în dreapta mea. Foarte bine, pentru că mâine iarăși va suna ceasul devreme!