Dar cu copacii din pădure ce aveți?

Acum foarte mulți ani, duminicile ne aduceau mai mereu, pe dealul Mamut de lângă Alba Iulia. Era „excursia cu clasa”, la care cine participa scăpa lunea de ascultare la fizică. O miză de nerefuzat! Uite și o poză istorică din acele excursii:

mamut defrisare alba iulia (2)

Am mai urcat pe Mamut de multe ori de atunci (vezi Goana după apus), dar prea rar pe poteca pe care o știam. Care este și traseul oficial de altfel: cruce galbenă. Poteca aceea îngustă, care șerpuia prin pădurea deasă și răcoroasă. În această săptămână, am pornit însă pe drumul clasic. Era târziu și nu voiam să ne prindă noaptea pe potecă necunoscută.

IMG_1427

Ei, dar în ciuda apusului de poveste pe care l-am văzut de sus, tura până pe Mamut a fost una dintre cele mai triste cu putință. De ce? Pentru că poteca noastră din pădurea fermecată s-a transformat în ditai bulevardul pe care poți merge și cu o mașină obișnuită. TAF-uri scot de zor lemne din pădure (unele erau parcate, pe altele le-am ocolit la coborâre), mormane de trunchiuri stau culcate pe marginea drumului așteptând să fie ridicate, iar pădurea cea deasă și răcoroasă este acum prea luminoasă. Sunt mai mutle truchiuri retezate decât copaci rămași în picioare.

IMG_1426

Am înțeles Parcul Custozza, am acceptat și argumentele pentru atâtea zone betonate și pavate, am căzut de acord și cu pista de bicicletă mult mai lată decât ar fi fost nevoie, dar cu copacii din pădure ce aveți?! Și vă cred că vine iarna și va fi una grea, dar te încălzești cu câteva lemne, nu cu TAF-uri pline.

mamut defrisare alba iulia (1)

mamut defrisare alba iulia (3)

mamut defrisare alba iulia (4)

Mergeți și voi să vedeți. Vă ia mai puțin de 2 ore dus-întors, iar cu așa bulevard nu ai cum să te pierzi! Totuși, oricât de frumoasă priveliștea de sus, este amar de trist gustul care îți rămâne după. 🙁

3 thoughts on “Dar cu copacii din pădure ce aveți?

  1. Descriere: Pădurea de pe Dealul Mamut, este din ce în ce mai rară, datorită multor tăieri de copaci.

    A fost solutionat cu urmatoarea rezolutie:

    Referitor la articolul – padurea de pe Dealul Mamut –
    Anual , de pe fondul forestier Mamut , in suprafata de 673 ha, se recolteaza
    o cantitate de 700 mc material lemnos. Aceasta cantitate reprezinta cota de recolta
    anuala prevazuta prin Amenajament silvic autorizat de catre ITRSV Cluj, reprezentant
    in teritoriu al Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor. Aceasta cantitate este
    cresterea anuala care trebuie extrasa din fond forestier pentru a asigura densitatea
    si dezvoltarea optima a padurii. Se recolteaza si nu se defriseaza (defrisarea insemnand
    taierea la ras si scoaterea cioatelor pe o suprafata extinsa), lucrarea fiind una
    strict necesara si silviculturala, ea fiind urmata de o replantare in vederea înlocuirii
    treptate si nu bruste a arboretelor ajunse la varsta de declin vegetativ (aprox 100
    de ani). Aceasta replantare se va produce treptat in urmatorii 20 de ani, daca conditiile
    climaterice nu vor impune masuri mai rapide , cum ar fi defrisarea si replantarea
    de noi parcele cu alte specii rezistente la seceta, insolatie, daunatori, etc. Lucrarea
    actuala de igienizare si rarire (nu defrisare) se executa cu respectarea tuturor
    normelor tehnologice si legale in vigoare, aplicate într-o padure de protectie si agrement,
    cum este padurea de pe dealul Mamut.
    Cu respect, consilier ing. Popon Emil.

    Dispecerat

    Primaria Municipiului Alba Iulia

    1. Va multumesc pentru raspuns! Face sens ce spuneti dvs, dle ing. Popon, insa din ce am vazut, imi e greu sa cred ca toti acei arbori erau la varsta `declinului vegetal’.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *