În urmă cu ceva timp am făcut un experiment în care am testat toate rețelele sociale care îmi erau la îndemână (am scris despre asta aici). A urmat apoi o perioadă în care nu am mai postat nimic. Blogul face excepție (voi scrie într-o postare viitoare de ce), la fel cum face activitatea pe paginile pe care le administrez (acelea sunt „job requirement”).
Decizia nu am luat-o din lipsă de timp sau din lipsă de lucruri interesante pe care le-am trăit. Am renunțat să mai postez ceva pe Facebook sau Instagram exact din motivul scris mai sus: un experiment. Și concluzia: viața se întâmplă și fără social media.
Schiurile au alunecat la fel de bine pe zăpadă și dacă nu le-am pozat înainte de coborâre. Persoana dragă a știut că o iubesc și dacă nu i-am postat chipul înconjurat de inimioare, iar atunci când m-a întrebat dacă vreau să-mi petrec restul vieții cu el, am fost atât de sigură de răspuns încât nu a trebuit să cer confirmarea unei comunități. S-au întâmplat sărbători, revelioane, întâlniri cu prietenii. Pozele au fost păstrate pe telefoane, iar unele în formă de magneți, pe frigider. Mâncarea a avut același gust chiar dacă nu era însoțită de „Follow me for more recipes”. Evenimentele și concertele au sunat bine și fără „Check in”. A urmat o cununie civilă, una religioasă și o petrecere cu oameni dragi nouă, care s-au bucurat să primească pozele pe un grup privat și ne-au respectat dorința de a nu le face publice. În luna de miere ne-am simțit bine și fără live-uri de pe plajă. A început apoi să crească burtica, tot mai mare, și creștea și dacă nu spuneam asta întregii lumi. După 9 luni a venit și bebe, pe care, ca orice părinți, îl vedem ca cel mai perfect copil din lume. Și nici pentru această afirmație nu avem nevoie de o aprobare socială.
Da, viața se întâmplă și fără social media. Și se întâmplă poate chiar mai intens. Cu bune și cu rele. Pentru că în social media aproape nimeni nu postează despre lucrurile care nu sunt roz. Și cum știm cu toții că viața nu e doar, alb, neagră sau roz. E în toate culorile, și așa trebuie să o luăm și să o apreciem!
În ultimul an nu am postări la care să mă uit. Am însă paginile unui jurnal, pozele din album și amintirile din suflet. Nu zic că e bine sau e rău. Ba chiar mă bucur să văd poze cu ce mai fac prietenii mei, mai ales acum, când distanțarea mă face să fiu mai departe de ei. Ba mai găsești și informații utile, iar eu am la „See first” câteva contacte care știu că mereu postează conținut valoros. În plus, Facebook-ul aduce și chestii bune pe alte planuri. Așa am făcut primii pași în relație și cu fostul meu prieten, actualul meu soț: pe rețele de socializare, după ce a încălcat niște reguli de GDPR și mi-a găsit profilul (să vedeți ce mă distrez când se trezește și iarăși vede că am scris despre el!). Totuși, sunt lucruri care nu ar trebui postate niciodată. Am ținut multe cursuri de branding personal în jurul acestui subiect, iar pentru ceva mai nișat vă recomand să citiți articolul acesta: Faceți oricâte poze și filmulețe doriți copiilor voștri dezbrăcați, doar nu le publicați pe net
În încheiere, vreau să las un citat din biografia lui Elon Musk. Nu neapărat legat de cele scrise mai sus, dar legat de subiectul social media în general.
„Where Mark Zuckerberg wants to help you share baby photos, Musk wants to… well.. save the human race from self-imposed or accidental annihilaiton.”
#foodforthought