Starul cu pantaloni trapez

Două cafele la pachet, te rog. Mă duc la Lenny Kravitz!” zic eu entuziasmată, fluturând biletul în mâna dreaptă și pelerina de ploaie în stânga.

La cine?!” întreabă colegul meu fără să mimeze măcar curiozitatea.

Da, e adevărat. Ăștia născuți mai târziu de ’95 nu au auzit cine e Lenny Kravitz! Cum să nu fi auzit de Lenny?! Cum să nu fi fredonat măcar o dată „American Woman”  sau „Can’t Get You Off  My Mind”! Copiii din ziua de azi… Tztztztz…

Dar să ne întoarcem la povestea concertului. Că azi toată ziua am lucrat cu „All of my life, where have you beeeeeen, I wonder if I will ever see you again.”. Trebuie sa scriu.

Ajungem la Cluj cu ceva mai bine de o oră înainte să înceapă concertul. Avem trupa împrăștiată: unii la gazon, alții la tribune, alții la coadă la bere. Desigur, aflu într-un târziu că arena e acoperită, deci nu e pericol de ploaie. Multă lume cunoscută întâlnim pe coridoarele arenei. Mă simt ca în Alba Iulia, duminică, pe soare, când ai impresia că se face recensământul populației că au ieșit toți la plimbare. Sunt corporatiștii care au venit direct de la muncă și au încă apretul la cămașă proaspăt, dar și cei care au apucat să se schimbe, și-au pus tricourile de roakări și lasă să se vadă tatuajele ascunse atâta timp. Iar apoi suntem noi: trupa de dentiști, tehnicieni și pacienții lor.

Lenny își face intrarea pe o scenă ridicată, încadrat de două obiecte pe care eu le presupun fildeși de elefanți supradimensionați, iar Ali spune că sunt niște coaste de pește. Are un maiou mulat cu un decolteu generos, geacă de piele, iconicii lui ochelari și eșarfa atârnând în buzunarul de la spate. Poartă pantaloni trapez. Cred că el și cei de la Beatles sunt bărbații pe care pantalonii trapez arătă bine indiferent de epocă! Mai târziu îi remarc și ciocatele din piele de șarpe. Nu-i îndoială: Lenny a venit deghizat în Lenny!

Primele acorduri nu ne impresionează prea mult. Sună bine, dar parcă nu avem chimie cu el. Spală putina cu „American Woman” care face publicul din fața scenei să miște mai activ. Doar pe ei, că noi suntem într-un sector în care lumea pare că ar fi venit la un concert de muzică clasică. Toți zac inerți pe scaun, ridicând din când în când mâna cu telefonul pentru a mai face un live. „Hm, aici nu-i de noi”, ne gândim.

Profităm de venirea tardivă a lui Sânzi și, tot cu ajutorul ei, ne fofilăm în sectorul din fața scenei. Ei, aici e altfel atmosfera. Lenny pare mai aproape de noi, iar publicul mai cu chef de concert. Îndrugă el niște mesaje cu pacea lumii și importanța dragostei între oameni, face și un remake după Bob Marley. Drăguț, chiar sună bine, dar parcă nu pentru asta am venit.

Dar, pe nesimțite, se produce declickul. Ritmul se schimbă. Trecem din reggae în rock. Simțim basul cum ne dictează aritmia cardiacă și sărim în ritmul său. Tălpile ni se lipesc de podeaua mânjită de bere. În stânga mea, e o blondă care poartă o fustă lungă și neagră, un top cu leppard print și o geacă de piele cu ținte. Dansează ținându-și mâna pe pântecele umflat. Am un prieten care ne spune mereu că graviduțele au o strălucire aparte. Ah, de ar fi văzut-o pe tipa asta! Într-adevăr e ceva magic la ea! Mai în spate e un tip în tricou alb care dansează cu fiecare mușchi din corp. E cu o gașcă de fete, dar el pare cel mai înfocat fan.

După aproape două ore, Lenny își prezintă trupa și își ia „La revedere!”. A fost frumos, dar mai așteptăm ceva. Lumea strigă „BIS”. Îi strigă apoi numele. Trec minute bune. Sau poate doar noi am simțit că au trecut minute bune. O parte dintre spectatori pleacă. Tipul în tricou alb le spune prietenelor lui: „E Lenny, se va întoarce! Lenny nu ne poate dezamăgi!”. Nici nu știa el câtă dreptate a avut. Nici nu termină de zis, că pe platforma dintre colții de fildeș reapare starul nostru cu pantaloni trapez.

Nu știu ce s-a întâmplat în această pauză, dar ce a urmat a fost de-a dreptul legendar! Am asistat la un show așa cum numai vedetele rock adevărate pot să facă. Show din acela care te-a făcut să îți pară rău că nu ai trăit în anii ’80 ca să ajungi la un concert Queen, Prince sau Pink Floyd, pe vremea când erau la apogeu. Uită-te la poza lui David Hindley‬: spune aproape tot! Ce nu vedeți aici este când s-a dat artistul jos de pe scenă, a cântat de pe carul tehnic, a dansat cu gagici din public și a mai venit la încă un bis, atunci când toată lumea a crezut că nu mai e nicio șansă. Și-a văzut chitaristul că dă să plece, pentru că în program ei au terminat. L-a tras înapoi și au mai cântat câteva piese. Ce noapte a mai fost la BT Arena!

lenny kravitz

În iulie merg la Bon Jovi. Până ieri, credeam că va fi greu să ofere un show mai bun decât cel din Ohio. Acum va trebui să-l surclaseze și pe Lenny. Abia aștept!

 

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty + 13 =