De obicei îmi cumpăr cărțile online. Mi le aleg pe cele de pe „to read list”, iar de diferența până la transport gratuit îmi cumpăr un best seller. Ideea e să „merg la sigur”.

După ultima comandă, mi-a căzut în mână trilogia „Fluturi” de Irina Binder. Era printre cele mai vândute cărți și, într-adevăr, mi-era foarte cunoscută coperta. Am văzut multe cunoștințe citind-o. Mai ales tinere sub 20 de ani. A fost cea mai vândută carte din România!

Mi-a luat câteva zile să răsfoiesc toate cele 3 volume. Recunosc, la începutul celui de-al treilea am capitulat și am început să scriu această postare.

Pe vremea când adolescentele suspinau după Chirilă, s-a viralizat un mesaj de-al lui cu ideea: „Citiți orice, numai citiți”.

Până să citesc „Fluturi”, nu mi-am dat seama cât de greșită este afirmația de mai sus. Nici nu știu cum să încep. Așa că încep cu o statistică:

 La fiecare 30 de secunde, o femeie din România devine victima unui act de violență în familie. 

Las deoparte stilul și vocabularul folosit în carte, pentru că nu-s critic literar (o analiză fidelă puteți însă citi aici). Sunt însă o femeie și trăiesc într-o țară în care violența domestică este o problemă prea puțin conștinentizată. Cât timp multe ONGuri fac lobby pentru a încuraja femeile să nu mai tacă și să nu mai suporte nicio formă de abuz, fie el fizic sau psihic, vine această doamnă Irina Binder și romanțează toată povestea.

Personajul principal, Irina (se pare că e autobiografică scrierea), suportă violență la fiecare câteva pagini. Iar toate aceste abuzuri vin de la iubitul ei! Uneori sunt cuvinte urâte, alteori câte o palmă, alteori se ajunge la un ochi vânăt și față sângerândă. Tot ea este agresată în timp ce este însărcinată și din această cauză pierde sarcina. Este abandonată într-o pădure și este târâtă pe scări în mai multe rânduri. Cu altă ocazie este drogată și nu lipsește nici scena în care este violată de către același iubit, doar pentru a se întoarce… tot la el. Pentru că îl iubește. Bine, mai iubește vreo doi sau trei tipi în același timp, dar asta e irelevant.

Laitmotivul cărții: Irina care plânge. Plânge că-i bătută, că-i iubită, că nu-i iubită, că-i înșelată, că înșeală, că află că altul o înșală pe alta, ca nu poate ea să înșele, că e vară și e frumos, sau că e primăvară și îi e dor de familie.

Dar exemplele de „așa nu” continuă în carte. Personajul acesta, Irina, face sex neptrotejat de la a doua întâlnire, conduce când e labilă psihic și consumă alcool însărcinată fiind. Iar una dintre cauzele acestui comportament pare a fi o scenă din copilărie unde ea, pe modelul „Mizerabilii” a lui Hugo, este maltratată de către o familie gazdă.

Nicio problemă dacă textul ar fi unul intenționat brutal… „estetica urâtului”, cum învățam la română. Dar toate faptele ei sunt prezentate ca o telenovelă. Povestea este undeva între un „Fifty Shades of Grey” ieftin și o „Cenușăreasă” autohtonă, o „manea în proză” cum a scris cineva. Irina îndură totul din dragoste, pentru că este o femeie cu sufletul neprihănit!

Cu fiecare pagină citită am sperat că există o salvare. Că Irina își dă seama că este „fucked up”, merge la un psiholog, cheamă poliția sau își reface viața într-un mod sau altul. Cred că ar fi avut un rol educativ cartea. Dar nu… de fiecare dată, povestea se repetă. Femeia e bătută, dar se întoarce tot la agresorul ei, din propria alegere. Așa cum e cazul în atâtea și atâtea povești din România și nu numai.

Aș vrea să o cunosc pe această Irina Binder și să o întreb față în față: „Te-ai gândit câte dintre adolescentele care îți citesc romanele te consideră un model în viață?! Ți-a trecut prin minte câte dintre ele trăiesc acum lângă un bărbat care le abuzează, iar ele suportă doar pentru a fi martire din dragoste așa cum ai fost tu?! Ai luat în considerare că în loc să le încurajezi să meargă la psiholog tu le-ai îndemnat să se ancoreze mai mult în traumele lor?!” 

Dragă scriitoare, aș vrea odată să îți dai seama că, pentru ca să câștigi tu bani și notorietate, e posibil să fi contribuit la nenoricirea multor, dar multor multor femei!

Dragi părinți, dacă vă vedeți copiii cu cartea asta în mână, luați-i deoparte și explicați-le că nu-i chiar așa bine cum scrie acolo.

Dragi cititori, dacă ați ajuns și voi să lecturați această carte, dați-i un mesaj acestei Irina Binder. Cică mai scoate acum un volum. Poate va înțelege că are puterea să facă foarte mult bine… sau foarte mult rău!

Cât despre mine, decât „Fluturi” romanțați, mai bine niște molii cinstite!