O pățește orice călător. I se poate întâmpla în orice anotimp, la orice vârstă și indiferent de bugetul disponibil pentru deplasare. Vorbesc aici de pofta de a explora destinații apropiate și de a mai amâna orele întregi petrecute în mașină.

 

Mie mi se întâmplă acum, când își etalează soarele ce are mai bun. Am hotărât o excursie la… Deva! Nu am mai vizitat orașul de la excursia dintr-a doua, iar tot ce îmi aminteam era un anumit muzeu unde am văzut prima oară o viperă adevărată. A fost momentul din care șerpii veninoși nu mai existau doar în cărțile de “Război” ci erau adevărați. Desigur, aveam să povestesc copiilor de la bloc despre niște monștri imenși fără picioare, nicidecum de niște reptile de maxim 30 cm!

Dar să ne întoarcem la Deva. Ce e de făcut în Deva în afară de Aqua Park? Pentru că da, la câte indicatoare sunt în oraș să te îndrume spre el, ai crede că acesta e “highlightul” localității. În Deva este cetatea! Care are și un funicular care te urcă pe ea.

Funicularul acesta are două avantaje majore. În primul rând transportă turiștii sus, pe Cetate, acolo unde poate mulți dintre ei nu s-ar fi înhămat să urce. În al doilea rând, ține pădurea curată și liniștită. Asta pentru că mulți dintre cei care nu ar respecta natura se “teleportează” acum pe cablu. Noi am luat-o la pas, prin pădure. La început de primăvară, traseele sunt minunate! Ai mai multe poteci la dispoziție, iar până sus faci între 30 și 60 de minute, în funcție de cât de sprinten ți-e pasul și ce traseu ai ales.

Cetatea a fost renovată recent, așadar arată destul de bine. Ai o priveliște minunată asupra orașului de o parte, dealurile înverzite de altă parte și terenurile agricole brăzdate de Mureș pe altă parte. Să tot stai și sa te bucuri de peisaj! Însă oricât de mult ai vrea să stai, la un moment dat te răzbește foamea sau setea și trebuie să cobori. Pentru că sus, pe cetate, în afară de două automate de sucuri și crănțănele, nu prea ai ce face. Cetatea e ca o domnișoară care și-a pus o rochie frumoasă de bal, dar în picioare are șlapi de plastic! Păcat, pentru că locul are un potențial fantastic pentru amenajarea unui restaurant panoramic. Îmi amintesc de localurile de la înălțime din Georgia, care erau căutate de către turiști și localnici deopotrivă.

De la Cetate, am căutat și următorul obiectiv turistic: Aleea Gimnastelor. Având în vedere că Școala de gimnastică din Deva a construit atâtea campioane, m-am bucurat că au capitalizat acest lucru într-un punct turistic. Dar unde e? Activăm două GPS-uri, citim forumuri și tot ne e greu să găsim aleea. Când colo, surpriză: statuile sunt la 5 metri de unde parcasem noi mașina! Exact acolo, între casa de bilete a telecabinei și Aqua Park, străjuind parcarea. Sunt 4 busturi de antrenori și 11 de gimnaste. Alex e de părere că nu seamănă prea bine, eu aș fi fost mult mai încântată dacă ar fi existat o plăcuță informativă sau orice vizual care să pună mai bine în evidență acest vizual.

 

Ne-am plimbat și pe “pietonala” Devei, dar nu am găsit niciun local care să ne atragă. Într-adevăr, există câteva clădiri de epocă, printre care un teatru absolut superb, dar promenada printre ele este scurtă.

Am mers la Conacul Archia. E la vreo 6 km de centrul Devei și mi-am dorit demult să merg acolo. Am ajuns la apus și proprietatea arată absolut minunat. Livada cu pomi înmuguriți care aveau trunchiurile proaspăt date cu var, gazonul îngrijit, garduri din lemn care nu erau prea albe ca să pară noi, dar nici prea scorojite pentru a părea neîngrijite. O fetiță lua lecții de echitație, iar un cal păștea iarba. Totul fără cusur!

 

Cum deja se răcorea afară, am servit cina înăuntru. Aici, ochiul de marketer nu a putut să nu admire toată atenția pe care cineva a dat-o acestui aspect. S-ar putea scrie un capitol întreg dintr-o carte de branding doar cu studiul de caz al acestui loc pentru “boieri contemporani”. De la pozele cu vedete, la dulcețurile făcute în casă, la prezentarea serviciilor și a activităților în zonă, totul e din aceeași poveste. Și e o poveste frumoasă!

 

În același timp însă, ochiul meu de manager hotelier nu a putut să nu observe și un alt lucru, de data aceasta mai mult cu compătimire. Este sindromul “Când pisica nu-i acasă”. Adică poate un manager să își dea tot interesul, dar dacă atunci când el nu e în zonă personalul face tot cum vrea el, experiența oaspetelui este compromisă. În acel local minunat decorat și cu mâncare delicioasă, am avut parte de un ospătar în blugi prespălați, ce purta teniși cu sclipici și care striga în bucătărie detaliile comenzii noastre, de acoperea toată muzica ambientală. Am primit nota de plată verbal, iar când am plătit nu am primit niciun bon. Sunt detalii, știu, dar sunt lucruri care contează! Oare angajații aceștia neinteresați își dau seama că fac rău șefilor, clienților dar mai ales lor?

 

Ne-am întors acasă repede, cât încă era lumină. Am avut parte de natură, de istorie și de, conform spuselor lui Alex, “cel mai bun cheesecake din țară!”. Și am mai avut parte de ceva: aproape 50 km de autostradă neîntrerupți!