Ieri am fost la facultate ca speaker în cadru proiectului „Marketing 1 on 1”. Mi-e destul de ușor să vorbesc despre marketing, cam la fel de ușor cum vorbește bucătarul nostru despre o rețetă de paste. Dar la final, întrebarea unei domnișoare din sală m-a făcut să zâmbesc. Și să mă gândesc la ea și în timp ce mergeam spre casă, la începutul acestui weekend care se anunță cu adevărat primăvăratec. De multe ori merg pe jos de la lucru spre casă, tocmai pentru a avea acest timp de gândire.

Iar studenta Olga a întrebat: „Cum vedeți marketingul ca meserie? Va rezista peste ani?”.

Răspunsul s-a transformat într-o discuție deschisă despre importanța creativității și faptul că nu va fi înlocuită prea curând de roboți. Dar pe mine întrebarea m-a dus cu gândul la altceva. M-a dus cu gândul la clasa a XII-a, când făceam adevărate dezbateri despre facultățile la care să mergem. Aveam și noi, aceleași frământări pe care le avea Olga: „Să mă duc la Finanțe Bănci… de aici cică se câștigă mult!”, „Sigur facultatea de management e de viitor! E cel mai nou profil!”, „Pfuuu… oare e bine că se duce Maria la peisagistică? Ce face cu meseria asta peste ani?!”. Erau discuții aprinse în bancă, în timpul orelor, sau „la calorifer”, în pauză.

Aș fi vrut să ne fi spus cineva atunci ceea ce nu am apucat să răspund ieri, în sala de curs. Contează prea puțin ce facultate faci! Pentru că viața are puterea de a lua niște întorsături așa cum nu te aștepți. Acel „ce te faci când vei fi mare?”  este poate una dintre cele mai inutile întrebări. Nu ajungi niciodată „mare”. Nu pui niciodată punct dezvoltării tale. Am un șef care a început antreprenoriatul mergând cu combina la secerat, un prieten care este videograf deși are un doctorat în opera lui Bacovia și o mamă care este foarte fericită cu micuța ei afacere de spălătorie de rufe deși a absolvit facultatea de inginerie alimentară. Colega mea de birou face hotelărie deși este specialistă în instalații termice, iar eu… eu am scris aici despre toate meseriile la care visam în vremea copilăriei.

Și mă întorc acum la vorba domnului Bucurel, care ne-a spus-o odată, când eram cu cercetașii la colindă în casa dânsului: „Măi copii, orice faceți, faceți bine! Și dacă ajungeți să duceți roaba de gunoi, să fiți cei mai buni la căratul roabei de gunoi!”. Cred că ăsta e secretul. Nu să îți alegi meseria și să o bați în cuie pentru restul vieții. Ci să faci cu pasiune ceea ce faci și să știi că ce iese din mâinile tale e cel mai bun rezultat pe care l-ai putea da în acel moment! Asta am învățat de oamenii despre care am scris mai sus. Și asta mi-aș dori să învețe fiecare elev sau student, dar mai ales părinții acestora: să nu se streseze prea mult și să se bucure cu adevărat de ceea ce fac! Iar atunci lucrurile se așează de la sine!