Roșia Montană sub cer înnorat

Aventura nu o cauți. Ea vine la tine fie că ți-o dorești la acel moment, fie că nu. Ne-am amintit acest lucru astăzi, într-o tură care va rămâne subiect de multe povești!

Iată-ne plecați spre Roșia Montană, în tura de final de săptămână marca Bicheru Cycling. Prezența redusă de această dată: doar eu, Cristi și Buri. Se alege un traseu de pe traicurost.ro. Se anunță 40 de kilometri cu puțin peste 1300 m diferență de nivel. Între noi fie vorba, dacă acesta e traseu de categoria 2, mediu, sunt curioasă cum sunt cele de categoria 3 sau 4.

Pe la 9:20 începem pedalarea. Reconfirmăm traseul cu un localnic: „Tot la deal, pe-un drum mai haiduc!”. Aflăm că acel drum mai haiduc este o potecă mai largă, care urcă până la drumul județean ce duce în satul Corna. Aceasta devine rapid regula excursiei: dacă ai o intersecție, drumul pe care trebuie să o iei e mereu cel care duce la deal! 

 

Mai consultăm o dată harta înainte de plecare
Mai consultăm o dată harta înainte de plecare

rosia montana traseu bicicleta bicheru (7)

 

Pe la 10 vin primii picuri de ploaie. Îi ignorăm și ne bucurăm că măcar nu e nevoie să pedalăm pe caniculă. Ajungem la cariera de cupru de la Roșia Poienii. Accesul este interzis, însă rugăm paznicul să ne lase să aruncăm o privire. Se învoiește, cu condiția să nu facem nicio poză. Ne ținem de cuvânt, dar pot însă povesti că e una dintre cele mai impresionante imagini pe care le-am văzut. Un fel de munte… pe invers. La fel de fără cuvinte ne lasă și imaginea satului Geamăna scufundată în steril.

O mică parte din exploatare
O mică parte din exploatare
Urme industriale
Urme industriale
Undeva, în mijlocul lacului, se zărește turla bisericii.
Undeva, în mijlocul lacului, se zărește turla bisericii. Desigur, într-o poză cu telefonul se zărește mai greu. 

Peisajele sunt minunate și sunt mândră de băieți că își amintesc să ne oprim pentru a ne bucura de ele. Desigur, bucuria cea mai mare a fost când am găsit frăguțe.

rosia montana traseu bicicleta bicheru (4)

Partea prin pădure nu e tocmai cum ne așteptam. Exploatările forestiere și ploile din ultimele zile au transformat traseul într-o cursă cu obstacole. Pedalăm prin bălți, împingem bicicletele prin noroaie sau le cărăm în spate peste copaci căzuți. Nu ne plângem de asta, însă urzicile!!! Ah, urzicile! Din acelea de mai, aprige ca un electroșoc!

Iar între acele noroaie, observăm că împărțim traseul cu un prieten cu tracțiune 4×4. Urmele sunt proaspete, au mai puțin de o zi. Dacă până atunci exista îndoială, acum e sigur: rămânem grup compact!

rosia montana traseu bicicleta bicheru urme urs

Totuși, urmele nu mă sperie. Adevărata panică vine însă când ajungem la Negrileasa. Cabana este închisă, însă în jurul ei sunt mulți cai, care ne încolțesc. Iar pentru cineva cu antecedente traumatizante legate de întâlnirile cu cai, scena pare ruptă dintr-un film de groază. Aș vrea să mă bag în rucsacul lui Cristi să mă ascund. Evident, nu încap. Aproape la fel de evident, „scăpăm” fără victime.

După o coborâre lungă pe macadam, iar apoi pe drum asfaltat, ajungem în Bucium. Ne oprim la birtul satului. Niciodată filmul „Las Fierbinți” nu a părut mai autentic decât acum! Trei oameni în jurul unei mese acoperite cu mușama, spărgeau semințe pe un ziar. Mă trezesc mâncând chipsuri pe o bordură, iar Cristi se delectează cu un pachet de biscuițe de 1 leu. Meniul era așadar foarte restrâns.

Ne pregătim să urcăm pe Valea Șesii, dar după câțiva kilometri începe ploaia. La ora 14 și ceva, exact cum prognoza anunța. Urât când au dreptate! Găsim un grajd unde să ne adăpostim. Noi în șura de fân, văcuța în încăperea alăturată. Când simțim că ploaia mai contenește, luăm pelerinele și începem să pedalăm. Nu mergem mult, și picurii se transformă în ploaie torențială. Ne ascundem sub o streșină, iar apoi ne mutăm în cerdacul unei case abandonate. Stăm acolo minute bune. Ne bucurăm că avem haine groase la noi. Ne bucurăm și că cerdacul e generos, pentru că ne putem ascunde bine de grindină.

Buri încearcă să afle cum e traseul în continuare. Un localnic ne ghidează: „Peste deal vă-mplântați în noroi de nu vă mai scoate nici cu taful!”. Într-adevăr, poteca noastră s-a transformat într-un râuleț învolburat. Nu-i de mers pe acolo! Decidem să o luăm pe drumul asfaltat. Pedalăm pe ploaie până în Abrud, vreo 10 kilometri. Acolo, ne oprim în primul loc unde se servește o ciorbă caldă.

Pentru că nu găsim niciun taxi care să ne ducă în Roșia Montană, Buri face autostopul. În timp record, găsește o mașină care îl duce până în piața unde am lăsat-o pe a noastră. Înainte de 18:00 suntem acasă: uzi, obosiți, urzicați. Dar cu niște amintiri despre care vom vorbi mult timp de acum înainte!

 

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen − 8 =