Fetească de Balaton

Unele excursii încep cu luni de pregătire și liste lungi de trasee posibile. Altele încep într-o seară, la terasă, când în lipsă de alte subiecte a răsărit un “Hai de 1 Mai la Balaton!”.
Se întâmpla acum 2 săptămâni, iar acum iată-ne în drum spre Balaton. Suntem 4 fete cu 4 biciclete: eu cu iubita Julietta Merida, Ioana cu al ei Cube, Maria cu un Devron și Ana, cea mai mică la ani, cu un Specialized, cel mai mare la cadru.
E prima tură doar cu fete, iar Unichiu Toma o numește “feteasca regală”, ca opus al unei “feciorești”. Băieții au avut mare grijă de noi înainte se plecare: ne-au echipat bicicletele, ne-au alimentat cu bufuri și geluri și nu ne-au lăsat să plecăm până nu s-au asigurat că am trecut toate testele posibile. Mai ceva ca admiterea la școala militară!
Balaton Ungaria (2)
Vineri, înainte de 15, ieșeam din Alba în mașina de care erau suspendate cele 4 biciclete. Trecem rapid de vamă. Se pare că o mașină plină de fete e pe placul grănicerilor cu care schimbăm câteva zâmbete și “Micinasuri” pentru a simți că am ajuns cu adevărat pe tărâm unguresc.
Ajungem la cazare pe noapte. Abia aștept să mă odihnesc, așa că ultimii kilometri mi se par foarte lungi. Nu am cum să nu mă gândesc: “Dacă 10 kilometri în mașină trec atât de greu, cum vor trece 240 kilometri pe bicicletă!?”
Am rezervat o pensiune frumosă, Kék Öböl Panzió, cu paturi comode și flori de maci pe pereți. În plus, avem un living mare unde ne putem pune bicicletele și toate bagajele. La restaurantul de la parter deschidem sezonul la gulaș și ciorbă de pește. Vântul bate puternic. Sperăm să se oprească până mâine. E noapte, așadar nu ne dăm seama în ce direcție urmează să pedalăm, dar una dintre regulile bicherilor spune că “oriunde mergi, vântul îți va bate mereu din față.”

Ziua 1

balaton bicheru

În prima zi ne-am trezit foarte devreme (chiar și pentru fusul României!). Atunci știi că îmbătrânești: când ai putea dormi mult, dar totuși dormi puțin. Urma să plecăm în sudul lacului, să îl ocolim în sensul acelor de ceasornic. Dar stând la micul dejun, am început să vedem puhoi de bicicliști mergând în sens opus. Pensiunea nostră era chiar lângă pistă. Chelnerița nu vorbea engleză, dar niște brașoveni care erau mai mult unguri decât români și stăteau la masa alăturată ne-au ajutat cu informații. Se pare că era vorba de un tur organizat al lacului cu vreo 2000 de participanți care au pornit dintr-un orășel apropiat la ora 6:00. Decizia a fost unanimitată: mergem și noi în acea direcție, să nu riscăm să ne întâlnim cu ei din sens opus. Practic, în câteva minute, shimbăm planul cu 360 de grade… la propriu și la figurat!
Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, dar în acest caz e chiar mai bună. Acest prim segment are cea mai mare diferență de nivel, așadar ne bucurăm că nu am lăsat-o pentru ultima zi, când eram mai obosite! Nu sunt pante mari, dar la drum lung le simți amplificat.
Formația nostră e clar definită: conduce Ana, urmează Ioana, apoi eu, iar Maria închide plutonul. De fiecare dată când pornim, ne căutăm fiecare locul întocmai ca gâștele care zboară organizate perfect. Ana, deși are doar 13 ani, este nominalizată ca deschizător de drum. Se descurcă foarte bine la orientare, spre bucuria nostră care nu trebuie să gândim nimic.
Ne fascinează tot ceea ce vedem. Pista este marcată, cu semne de circulație care te anunță inclusiv să limitezi viteza la 10 km/h atunci când urmează o curbă periculosă. Ne gândim dacă toată România are atâta pistă cât au ei în jurul lacului. E drum întins, dar e imposibil să te plictisești. Peisajul e mereu altul. Odată străbatem niște ținuturi mlăștinoase cu sălcii, stuf și papură, apoi trecem prin păduri de conifere, sunt câteva podețe care amintesc de canalele daneze și, desigur, imaginea lacului, această “mare a Ungariei” pe care navighează veliere, iar pescarii stau cu undița priponită pe mal. Odată suntem în mijlocul pustietății, câțiva kilometri mai încolo suntem într-o stațiune ca pe Coasta de Azur. Ne oprim să cumpărăm limonadă de la o fetiță care o vinde pe marginea drumului. Totul mi se pare atât de frumos, încât mă trezesc râzând inconștient și îmi amintesc să închid gura doar după ce am înghițit deja o muscă.
Sunt multe cișmele pe traseu, iar la ce căldură este trebuie să ne amintim mereu să ne hidratăm.
Balaton Ungaria (40) Balaton Ungaria (33)
Locul preferat al zilei rămâne însă peninsula Tihany. Aceasta este prima zonă protejată din perimetrul Balatonului. Relieful este mai deosebit, peninsula fiind odată plină cu vulcani activi. Dar cel mai frumos mi se pare vechiul sat pescăresc, în care casele de secol XVIII au fost transformate în buticuri de suveniruri cochete. Sunt acoperite cu stuf, iar unele au încă arhitectura originală la interior, cu cuptor pe lemne și colțurile camerelor rotunjite. Locul e cunoscut acum pentru cultivarea lavandei, așadar totul îmi amintește de Provence. Desigur, lipsește doar limba franceză, care ar fi dat un romantism complet scenei.
Balaton Ungaria (20) Balaton Ungaria (28) Balaton Ungaria (25)
Pe la kilometrul 60 ne oprim la un restaurant. Aici ne reîntâlnim cu brașovenii noștri. Și de această dată ne salvează traducându-ne meniul care era doar în maghiară, iar ospătarul nu vorbea nicio altă limbă decât cea nativă. Aici, la masă, facem planul cu harta în față. Ne propunem să ajungem până în Keszthely. E cu 20 de kilometri mai departe decât cei 90 pe care ni i-am propus să-i facem inițial. E însă un oraș mare și sunt mai multe șanse să găsim cazare.
Pe la ora 18 apar țânțarii. Mari și războinici. Ne pișcă și prin benzile kinesiologice. Fraierii! E ca și cum ar mânca ciocolata cu tot cu staniol. Ne bucurâm când găsim prima tarabă de unde putem lua apă de parcă am fi dat peste piatra filosofală. Eram deja puternic deshidratate de la pedalatul pe temperaturi estivale. Fiecare pauză a noastră înseamnă abandonarea bicicletelor acolo, în mijlocul trotuarului, de parcă le-a adus marea. Dezavantajul de a nu avea cric!
30831569_607099256291391_1356099876_n
Facem pauză când Ioana ne anunță că am atins 100 de kilometri. Ana e cea mai fericită!
Balaton Ungaria (41) Balaton Ungaria (39) Balaton Ungaria (38)
Ajugem în Keszthely pe la ora 19. Încercăm la câteva hoteluri și pensiuni dar au toate locurile ocupate. Sezonul începe aici doar din 5 mai, iar până atunci majoritatea unităților de cazare sunt închise. Găsim o anume Frutta Villa care are 2 camere disponibile. E la 4 kilometri depărtare, în satul Cserszegtomaj, dar ni se pare mult mai mult.
Vila este o casă mare, cu o curte plină de flori. Gazdele sunt puțin surprinse să ne vadă: el uda florile, ea mânca. Nu vorbesc engleză, doar ungurește și germană. Nu au văzut că am făcut o rezervare, dar se lămuresc atunci când le arătăm confirmarea. După atâta timp de nefolosit creierul, cred că s-a activitat acea secțiune din creier care a stocat desenele animate de pe RTL și descopăr că înțeleg germana lor. Ba o și vorbesc… sau cel puțin o mimez foarte bine. Se oferă să ne ducă ei cu mașina la un restaurant și ne lasă numărul de telefon să îi sunăm când terminăm masa. Ba mai mult, negociază și cu hostessa să ne bage mai în față pe lista de așteptare. Pensiunea are nota 7 pe Booking, dar oamenii aceștia și-au câștigat un 10 perfect de la noi! Despre mâncarea ungurească nu are rost să scriu mai multe cuvinte de laudă, doar că eu sunt atât de obosită încât nu pot servi decât o supă. Maria se troncănește dintr-o bere, iar Ioana nu e în stare să o bea pe a doua.
Balaton Ungaria (49)
Ne punem la povești în cameră. Deși suntem obosite, ne culcăm aproape de miezul nopții.
31369514_10156208785295561_2973584473825738752_n

Ziua 2

Dacă seara trecută am fost impresionate de ospitalitatea gazdelor, în această dimineață ne-au cucerit irevocabil cu un mic dejun făcut în casă, care ar fi eclipsat orice masă a resorturilor de lux. De la croissante proaspete la prosciutto crudo, doamna Geta ne-a umplut masa până la refuz. Ba ne-a pregătit și o cafea de stătea lingurița vertical în ea.
Ne-am propus să plecăm la ora 9, la fel ca ieri. Dar când să ieșim, surpriză: bicicleta Anei e pe pană. De vreo 3 ani mi-am tot propus să învăț cum se schimbă o cameră de bicicletă și iată că, în sfârșit, nevoia mă obligă să fac asta. Gazda noastră ne ajută la chestiile unde e nevoie de forță și în sub o oră suntem gata de drum.
Balaton Ungaria (51) Balaton Ungaria (53)
Ne-am propus să vizităm orașul Keszthely de dimineață. Primul punct este Castelul Festetics, cel mai vizitat castel din Ungaria. Clădirea barocă are 34 de camere și a fost construită în secolul XVIII. Nu avem timp să-i vizităm încăperile, însă ne bucurăm de grădinile în care răsună muzica clasică. Maria încearcă să argumenteze că această muzică se potrivește foarte bine cu ciclismul, însă e prea profundă pentru noi.
31655596_10156210426565561_3691698702159708160_n
Ne plimbăm apoi pe străzile care sunt mărginite de niște case ca niște bijuterii. Trebuie să ne oprim pentru a le vedea, pentru că liliecii sau castanii înfloriți le ascund. Și vorbind de asta, am stabilit deja că e cea mai parfumată tură, pentru că pe tot traseul copacii erau în floare.
De aici intrăm iarăși pe pista de biciclete și ne așteaptă drum întins. Trena o ține ba Ana, ba Ioana. Mergem aliniate una în spatele celeilalte, la o distanță care să ne permită să economisim cât mai mult energia. Cadența e perfectă și toate pedalăm fără scoatem un cuvânt. Din când în când, se aude un “Auch!” de la un hop pe care nu l-am văzut și care agravează durerea din șezut. Dacă în partea de nord-est pista este ireproșabilă, aici întâlnim tot mai multe gropi, guri de canal sau hopuri.
Ziua e mult mai călduroasă și traseul are puțină umbră. În plus, a început să bată și un vânt ușor. Din față, desigur! Suntem pe general bine, dar simțim că mușchii nu trag la fel cum o făceau ieri. Facem mai multe pauze, dar descoperim astfel terase și restaurante locale. Încercăm desigur și langoșii! Deja am început să cunoaștem câteva grupuri de pe traseu și ne socotim viteza în funcție de ei. Ne întâlnim și cu brașovenii noștri.
Balaton Ungaria (66)
Azi e zi de relaxare, așadar pedalăm puțin sub 55 de kilometri. Ajungem în Balatonlelle pe la 15 și începe provocarea găsirii cheii de la cameră. Am rezervat la BL Garden, parte a complexului BL Yachtlub & Apartments. Dar când am ajuns acolo, nu era nimeni. A început un “treasure hunt” cu biciclete, bariere, telefoane și multă mișcare din mâini să explicăm ce vrem. Desigur, mulți localnici nu vorbesc engleza! Dar ne luăm apartamentul care e alb, într-un stil foarte marinăresc. Ne plimbăm puțin în port, fetele merg la cină, iar eu la spa. Au piscinele la etajul 2, de unde se vede tot lacul și yachturile.
Balaton Ungaria (68)
Încheiem seara plimbându-ne prin orășel. Ne oprim și pe la niște magazine (nah, tură de gagici!) dar gândul că orice cumpărăm va trebui să cărăm în spate ne face să plecăm cu mâna goală.

Ziua 3

Iată că în ultima zi nesperatul se întâmplă: pornim cu vânt din spate și nor pe cer. Spaul de ieri ne-a pus pe picioare. Parcurgem drumul din Balatonlelle până în Siofok fără oprire. E o porțiune frumoasă, cu drum prin pădure sau pe malul lacului. Avem cadența bună și scoatem o medie de 25 km/ h.
Avem și a doua pană a excursiei, de data aceasta eu fiind cea care a tras bățul scurt. Scoatem un timp record la schimbatul camerei și continuăm spre faleză.
Balaton Ungaria (95) Balaton Ungaria (108) 31682448_10156212958780561_9078470461741858816_n
După o pauză de masă și shopping în Siofok (ne apropiam de finish, ne permitem să ne umplem bagajele), pornim către ultima porțiune. Ne planificăm să mai poposim și în Balatonkenese care e cam la jumătatea distanței. Temperatura se apropie însă de 30 de grade la umbră și ne grăbim să ajungem cât mai repede. Ne abatem de la traseul obișnuit pentru un drum mai aproape de lac, prin pădure care, deși e mai lung, se potrivește mottoului zilei: “Decât pe soare și la deal, mai bine pe umbră și pe drept.”
Ultima porțiune are mai multe urcușuri și coborâșuri. Creștem și mai mult viteza, iar ultimii kilometri sunt agonie. Îmi dau seama că nu am mâncat mai nimic de azi dimineață și nici măcar gelul energizant nu mă salvează.
Balaton Ungaria (75)
Punctul de referință e o bicicletă roșie, suspendată ca o reclamă. De aici am plecat, aici ne întoarcem. 223 kilometri, peste 13 ore de pedalat efectiv. Aș vrea să spun ceva pentru final dar nu-mi găsesc nicicum cuvintele. Mâinile și picioarele îmi tremură. Ajungem la Kek Obol, pensiunea unde ne-am lăsat mașina și unde urmează să ne cazăm. Când intrăm pe terasa restaurantului, toți clienții și chelnerii se uită la noi cu compasiune și admirație în același timp. Ospătarul nostru, un fel de Justin Bieber care abia rupea câteva cuvinte în engleză, e mai prompt ca oricând în a ne aduce comanda. Eu îmi iau o ciorbă de pește, iar fetele servesc doar desertul. Maria nu vrea să “împartă cu mine o bere mică”. Îmi revin greu și stau următoarele ore în pat. Deschidem șampania și rememorăm cele mai frumoase părți ale turei. Au fost atâtea! Pentru că atunci când oamenii sunt din filmul tău, vremea ține cu tine și traseul e atât de spectaculos, lucrurile nu au cum să iasă decât bine.
Balaton Ungaria (112)
Iar în încheiere, dacă doriți să faceți acest tur, amintiți-vă principala învățătură a excursiei: “Lacul e mai mult lung decât scurt!” (Copyright Maria)
PS: Va urma și un film din această tură, dar acum sunt încă în proces de învățare despre cum să îl editez. Da am profesor bun și voi învăța repede! 😉
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 − two =