Anul acesta statul a dat, pe lângă taxe în plus și legi controversate, o zi liberă în plus. E așadar semn că trebuia plecat într-o nouă aventură. Am ales ceva care să nu scuture buzunarele prea tare, că abia trecuse o lună de la întoarcerea din Asia.
Joi seara, imediat după terminarea programului de lucru, eram în drum spre Cracovia. Aveau să urmeze 3 zile și 3 nopți pline, pline, pline, cu peste 50 de kilometri umblați și 4 ghizi arvuniți. Cracovia e pentru mine unul dintre cele mai frumoase 3 orașe din Europa. Iar dacă vreți să îl descoperiți, mai jos am notat câteva idei despre ce recomand și ce nu recomand să faceți în zonă:
TO DO
1. Orașul vechi
Centrul Krakoviei amintește de un oraș din vestul Europei. Stăzi înguste, pavaje vechi, clădiri frumos decorate. La un moment dat ai impresia că ești într-o piață din Italia, pentru că soția lui Sigismund I cel Bătrân, o italiancă iubitoare de artă, a adus cu ea doi arhitecți care au ajutat-o să creeze în Cracovia așa-numitul „renascentism pokonez”.
Recomand să luați un ghid gratuit, pe care îl găsiți în fața catedralei Queen Mary. Îi recunoașteți după umbrelele colorate. Noi am vizitat orașul cu Dean de la Krakow City Tour și nu ne-a părut rău.
Am ascultat pe trompetistul de la Queen Mary Church. Cântă din oră în oră, iar la jumătatea cântecului de oprește brusc. Sunt multe legende legate de acest cântec, ceea ce s-a transformat într-un joc de „ghicește povestea adevărată”, la care ghidul era albitru. Vă las să descoperiți la fața locului care e povestea adevărată.
Orașul vechi a fost o cetate de necucerit, construită la începutul secolului XVIII. Avea 8 porți de intrare și 47 de turnuri. Cea mai importantă e Florian Gate, sfântul Florian fiind protectorul pompierilor și al… coșarilor. Aflăm și despre universitatea din oraș, despre vitraliile lui Wyspianski (un fel de da Vinci autohton) și despre Palatul Regal. Acesta din urmă e în reconstrucție, deci nu ne impresionează foarte mult. Trecem și pe la al doilea cel mai important palat din Polonia, adică cel care l-a găzduit pe Papa Ioan Paul al II-lea. Poza suveranului pontif încă e la geamul de unde vorbea mulțimii, Papa fiind un adevarat erou local (are 20 de statui doar în Cracovia!).
Piața de vechituri
Antichitățile mă pasionează de mult. Iar Cracovia este cu siguranță o destinație propice pentru asta. În fiecare duminică, se organizează un fel de “talcioc”. Hala Tagowa e locul cu pricina. Vânzătorii vin pe la 6 dimineața, iar pentru a prinde cele mai bune oferte e bine să ajungi acolo înainte de ora 10:00 (chiar dacă oficial, târgul durează până la 14:00). Găsești acolo tot ce îți imaginezi și ce nu îți imaginezi: de la kitchuri din plastic și sclipici, la bijuterii valoroase, căști de soldați sau banderolele cu steaua lui David pe care evreii erau obligați să le poarte. Mai greu e cu negocierea, pentru că puțin din cei care vând acolo știu engleză. Ar fi așadar bine să ai o foaie și un pix cu tine, pentru a nota banii pe care ești dispus să îi oferi pe un obiect. Oricum, și fără negociere, prețurile sunt foarte bune. Târgul e unul pentru localnici, așadar scapi de “adaosul comercial turistic” pe care ar trebui să-l plătești la magazinele de antichități din oraș.
Cu bicicleta pe malul Vistulei
Am închiriat o bicicletă de la un centru din apropierea Pieței Centrale. Oare v-am spus că aceasta e cea mai mare piață din Europa? Este însă împărțită în două de o clădirea Muzeului de Artă, de pe vremea când evreii și polonezii nu se aveau bine. După experiența din Sri Lanka, așteptările mele legate de închirieri erau foarte scăzute. Dar iată că primesc o bijuterie albă cu coșuleț și schimbător în butuc, ce merge ireproșabil. Achiziționez de la vânzătorii stradali o pălăriuță de paie cu fundă în lateral, în stilul marinăresc pe care îl descria Caragiale în “Dl Goe”. Plimbarea pe malul râului Vistula e deosebit de plăcută. Sunt peste 20 de grade, iar riviera înverzită a râului e plină de oameni. Unii ascultă muzică, alții o crează, unii citesc, iar alții dorm cu picioarele desculțe. Dar în toată acea aglomerație e o liniște de nedescris.
Baruri și restaurante
Ai spune că în Cracovia există o academie pentru “Cum să decorezi un bar pentru a fi unic.”. Fie că ești în Cartierul Evreiesc, în Piața Centrală sau pe străduțe ascunse, restaurantele și barurile arată minunat.
E greu să aleg unul anume, însă cred că preferatul meu e Kuchnia Staropolska U Babci Maliny (da, știu, e un nume lung, dar îl poți recunoaște după logo). Intrarea este printr-o bibliotecă, iar dacă nu ni l-ar fi recomandat ghidul nici măcar n-am fi ghicit că acolo se ascunde un restaurant. Se coboară pe niște trepte abrupte unde te primește un bătrânel simpatic. Ai impresia că acele scări te-au întors în timp și spațiu. Tot restaurantul arată ca o casă bătrânească: laviță, pat, cuptor și inclusiv un leagăn de bebeluș. Iar mâncarea: yam, yam, yam!
Mâncarea poloneză
Departe de a fi gastronomia mea preferată, preparatele tradiționale poloneze trebuie musai testate. Iar vestea bună e că în Cracovia nu e foarte greu să găsești mâncare autentică. În piața de vechituri s-ar zice că sunt cei mai buni cârnați polonezi, am mâncat dumplings cu ciuperci la un restaurant din Centrul Vechi, iar pentru “zapiekanki” am mers în locul unde se fac cele mai bune din oraș: piața din Cartierul Evreiesc (să nu pleci din Cracovia fără să încerci zapiekanki!). Desigur, recomand să fie testate și berile locale! Ursa Maior e alegerea noastră în acest sens: o berărie cu producție artizanală și arome pentru toate gusturile. Organizează și degustări!
Evenimente
Dacă ajungi în Cracovia, profită de ce evenimentele din oraș. Nici măcar nu trebuie să îți faci planul de acasă, pentru că sunt afișe peste tot. Noi am ales un concert Scream Inc și Hardy Orchestra, care au adus melodiile Metallica pe acompaniament sinfonic. Am ajuns la sala de congres, ne-am negociat bilete și am petrecut două ore care nu pot fi descrise în cuvinte!
NOT TO DO
Cartierul Nowa Huta
Deși este pe lista multor bloguri de călătorie, dacă ești din România nu te va impresiona această destinație. De ce? Pentru că e povestea pe care o auzi în orice țară fostă comunistă: un „oraș nou” în care toate blocurile arată la fel, clădirile sunt grupate în jurul fabricilor și a uzinelor, iar griul e culoarea predominantă. Așa numitul „realism social”. Dar dacă ajungi totuși acolo, o să te frapeze contrastul dintre centrul vechi și Nowa Huta, iar astfel vei înțelege (și) mai bine impactul comunismului.
Până să îmi petrec aceste zile în Polonia aveam ideea că noi, țările foste comuniste, suntem „blestemate” să fim în urma celor din Vest. Acum însă mi-am schimbat părerea. Cracovia are istorie sovietică, istorie nazistă, iar astăzi este de departe unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa! Să călătorim mai mult! Poate vom înțelege mai mult!