Cheile Turzii. Altfel.

Cheile Turzii sunt un giuvaier al naturii. Ai puncte de belvedere, trasee de cățărare, peșteri și niște locuri inedite unde îți poți pune hamacul. Am fost de multe ori aici, dar weekendul trecut a fost pentru prima oară când am ajuns duminica, în plin „sezon turistic”. Cheile Turzii ne-au făcut să ne dăm seama despre tot ce e greșit la turismul montan.

Liniștea pe care o știam la intrarea în Chei este acum înlocuită de zumzet de oameni, mașini, motociclete. Acest lucru e prevestit de coloana în care stăm odată ce ne îndepărtăm de la drumul european. Lăsăm mașina în zona care pare o parcare de mall. În stânga noastră, o bătrânică își așează slănina și ceapa spre vânzare. Taraba îi e improvizată din niște cauciucuri de mașină. Încă mai leagă câteva legături de ceapă verde și nu îi prea place prezența noastră de turiști veniți pentru a merge pe munte (de chiar!). În dreapta, o familie își montează masa pliantă într-o zonă înconjurată de mașini. E ca o cetate vauban cu ziduri din caroserii, în care familia cu cei doi copii stă protejată de orice ar însemna „primejdia naturii”: aer curat, o priveliște frumoasă sau liniște.

Cheile Turzii (15)

Pornim pe traseu. Punct roșu, pe „urcușul domol”pentru a ajunge pe versantul vestic. Poteca e puțin umblată și foarte curată. E Ziua Pământului, așa că am luat cu noi câțiva saci de gunoi pentru a-i umple, însă nu e cazul pe acest traseu. „Nu prea urcă omul de rând pe acolo” avea să ne spună Dana, cu care m-am întâlnit mai târziu prin Chei. Poteca prin pădure urcă ușor, astfel încât ne lasă aer să și povestim, că tot avem oameni noi în trupă. Drumul se deschide într-o zonă cu priveliște minunată. Eu și Cristi ne luăm poziția de relaxare, Mihaela e fascinată de cățărătorii care fac niște trasee de lungime. Pe o parte se vede Turda, iar pe cealaltă Petreștii de Jos. Stăm acolo până când simțim că soarele ne arde prea tare.

Cheile Turzii (1)Cheile Turzii (8)

Cheile Turzii (13)

Continuăm pe creastă, iar mult mai repede decât anticipam, începem să „pierdem altitudine”. Profităm de ultima poieniță cu belvedere pentru a servi prânzul pe care Dana ni l-a pus la pachet. Ah, nu mi-a mai făcut cineva pachețel pentru mers la munte de când avem „bucătarul patrulei” la cercetași! Bogdaproste!

Ne întoarcem prin chei. Acolo începe cu adevărat agonia. Un lung șir de oameni care merg ca în pelerinaj, unul după altul. Unii sunt preocupați de selfie-uri, alții se țin speriați de cabluri. Vedem toate ținutele: de la „little black dress” cu sandale, la rochii lungi și teniși. Din când în când, câte un voluntar din trupa celor veniți pentru ecologizare trece pe lângă noi cu sacul plin de gunoaie. Ori ne-au luat-o înainte, ori cunosc mai bine zonele cu deșeuri, pentru că sacul nostru este încă mai mult gol decât plin. Le simțim frustrarea când își fac cu greu loc printre turiști.

Ajungem la capătul traseului. Mici, bere și tarabe cu suveniruri. Oameni mulți și muzică. De jur împrejur, ambalajele de alimente aruncate, de am impresia că toate gunoaiele care s-au strâns în acea zi au fost doar o „frecție la piciorul de lemn”. Cum să faci o ecologizare când vezi că majoritatea turiștilor nu au nicio problemă să își petreacă duminica între gunoaie?! Nu știu dacă mă deranjează mai mult poluarea fonică, vizuală, sau faptul că îmi dau seama că locuitorii acestei țări au valori atât de diferite…. Cert e că ne întoarcem acasă mai repede decât plănuisem.

Cheile Turzii (16)

Desigur, în Cheile Turzii sunt și multe locuri ascunse, care merită descoperite. Am scris despre unul dintre ele și aici. Așadar cu siguranță ne vom întoarce! Dar probabil nu duminica pe vreme bună!

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 − 6 =