Cum să te ridici din pat când ai în față o asemenea priveliște?! Ne mobilizăm cu greu, nu de alta, dar la 7 am programat micul dejun.

Gazda noastră, o bunicuță încă tânără, ne-a pregătit o masă cu preparate proaspete: fructe, rotti (un fel de turte din cereale), omletă și desigur, suc de papaya. O luăm apoi pe jos spre stația de autobuz, pentru a ne opri la lacurile cu nuferi de pe drum.

Luăm autobuzul spre Danbulla și de aici pe jos, până la peșterile călugărilor. Pe drum ne oprim la poștă, unde achiziția unui timbru ne trimite înapoi în timp o sută de ani, cu gratii la gemuleț și lipici la borcan cu pensulă pentru a lipi timbrele. la ieșirea din oficiul poștal, plouă torențial. “Când s-a întâmplat asta!?” întreabă Ioana, pentru că am stat doar câteva minute înăuntru. Nu apucăm să scoatem pelerinele că ploaia se și oprește.

 

Ne oprim mai întâi la Templul de Aur, vegheat de cea mai mare statuie a lui Budha în poziția Dhamma Chakka: 30 de metri înălțime pentru a comemora cei 30 de ani de călugărie a celui care a proiectat-o. Gresia e udă de la ploaie și alunecă fantastic. Dar e mai bine așa, decât o podea încinsă de prea mult soare, care te ardea la fiecare pas. Citisem în ghidurile turistice că soarele puternic la temple e neplăcut din multe puncte de vedere, dar noi avem noroc de nor.

 

În lateralul acestui Buddha de aur sunt înșiruite statuile a 40 de călugări în mărime naturală, care aduc ofrandele dăruite de poporul îmbrăcat în alb. Nouă ni se pare că seamănă cu scena servirii fripturii de la nunțile noastre, unde ospătarii primesc platourile de la bucătari. Călugării au chiar și naproane pe mâna dreaptă.

 

De aici urcăm câteva sute de scări până la peșteri. Biletul costă 1500 de rupee (cam 8 dolari) și mai plătim încă 100 pe o ață albă pe care ne-o leagă de mână, un fel de binecuvântare se la Budha. Merge bine lângă tricolorul pe care îl am la mână.

 

La Dambulla sunt 5 peșteri care găzduiesc statui a lui Budha. Cea mai impresionantă este peștera 2, cu 32 de mici Budha și unul mare, întins în lateral, semn că a atins Nirvana. Pereții sunt pictați integral, iar cea mai importantă e fresca în care e descrisă viața lui Buddha.

 

Sunt monumente impresionante, dar admitem amândouă că nu găsim acolo acel spirit al budhismului la care ne așteptam. Atmosfera ne duce mai mult cu gândul la partea aceea a bisericii noastre în care lumea se bazează pe rugăciuni sau pomelnice pentru a compensa o parte din muncă. Speranța câștigurilor rapide a oamenilor simpli ne e confirmată și de chioșcurile de la fiecare colț care vând lozuri de noroc și bilete de bingo. Am lua și noi unul, dar chiar dacă am câștiga, nu am înțelege ce scrie pe el.

 

De sus, de la peșteri, priveliștea e minunată. Dealuri verzi și plantații de orez de jur împrejur. Ne oprim sub un copac cu flori să mâncăm niște mandarine. Iar în liniștea aceea, jzbang: o maimuță sare din copac, îmi fură punga de mandarine din mână și se întoarce pe creangă. Sub 3 secunde totul. Mă sperii și pulsul mi-e la 180! Ioana râde, iar turiștii din jurul meu se adună să facă poze la maimuța cu punga de mandarine în mânuțe. Gata, a trecut momentul zen, coborâm! Dar ne trebuie mult curaj să ajungem jos, pentru că alegem un drum în vare zeci de maimuțe ne urmăresc de pe ambele părți. După experiența de la peșteră, mi se par chiar niște mici monstruleți cleptomani și vreau să scăpăm de ele.

 

Ne întoarcem în Syrigya unde am stabilit că vom fi ridicate de un jeep pentru safari. Până atunci însă, ne oprim la o terasă care seamănă cu cele din Vamă. Găsim în sfârșit și bere, o rețetă locală făcută bineînțeles cu orez! Vedem de pe terasă turiști plimbați cu elefanții. Animalele par obosite, cu lanțuri în jurul picioarelor și a gâtului. Știm că de sute de ani elefanții au fost folosiți pentru transport, așa cum sunt caii sau măgarii la noi, dar parcă tot ni se pare scena tristă.

 

Am negociat jeepul cu 6000 de rupee, iar intrarea în Parcul Național ne mai costă 5200. Sunt multe parcuri în Sri Lanka, dar după multe documentări, îl alegem pe Khalanda, pentru că are cea mai mare populație de elefanț: aproape 400. Totuși, nici măcar nu ajungem la destinație că un elefant trece nonșalant drumul la doar câțiva kilometri prin oraș. Așa, de parcă ar fi la promenadă pe bulevard.

 

Ne place cursa cu jeepul pe drumurile de pământ din Parcul Național. Huța-huța, huța-huța. Începem să vedem păsări: un ginfishel în vârf de copac, berze albe și negre, maina, res wattled headinf și păuni. Ghidul ne spune numele fiecărei păsări și pune de pe o aplicație cântecul lor. Trecem pe lângă un cuib de vulturi, iar proprietarul stă pe o crangă alăturată. Un bivol negru iese din pădure. Urmează lacul, cu trunchi de copaci ieșind din el.

 

Mai mergem puțin și ajungem la atracția principală: elefanții. Am ales Parcul Național Kaudulla pentru că are cea mai mare populație de elefanți. Sunt în vreo 4 grupuri: cam 100 în total. Conducem printre ei și stau la doar câțiva metri de noi. Rup cu trompa smocuri de iarbă, pe care apoi le bat de pământ pentru a le scutura de iarbă. Au și pui cu ei, unul mic, mic, de mai puțin de 3 luni. Dumbo ăsta mai merge, se mai împiedică, se pune jos să se culce până când mama lui îl trezește să meargă mai departe. Alții, mai mărișori, se bat în trompe și se împing în capete. Vedem doar câțiva care au colți. Fiecare grup are câte un mascul, iar restul stau singuri. Sunt de talie mai mare, iar jeepurile se feresc de ei pentru că sunt periculoși. Simțim și noi adrenalina când un astfel de mascul se așează în mijlocul drumului și se uită la noi. Jeepul dă puțin înapoi, iar elefantul își continuă drumul. Stăm mai bine de 2 ore în safari dar nu simțim cum trece timpul.

Ne întoarcem la căsuța nostră cu prelat jeepului trasă. Nu ne spunem nimic, ne uităm doar la culorile apusului după ploaie. La început nu eram sigure că vrem safari, dar acum că am trăit experiența ne-ar fi părut rău să nu mergem.

 

La căsuță ne așteaptă nora gazdei nostre. Ne spune că doamna a mers la spital pentru o operație la picior. Deja ne-am atașat de ea, așadar vestea ne întristează de parcă ar fi vorba de cineva din familia noastră.

 

A început să ploaie torențial. Stăm pe terasă și ne uităm la ploaie cu becurile stinse. E unul din acele momente perfecte.