De la Tangalle la Galle

Apa oceanului indian e limpede. Oricât ar fi de adâncă, te păcălește că îi vezi fundul. Am început așadar ziua la snorkeling. Era plin de arici de mare, așadar am luat sandalele. Nu știm sigur ce se întâmplă dacă atingi un arici de mare, dar nici nu ne dorim să aflăm.
Urcăm și pe Parrot Rock, o stâncă ce se naște din ocean și pe care te cațeri ajutat de niște balustrade din bambus. Și desigur, baie și plajă de restul timpului.
Din Tangalle luăm un autobuz spre Haputanale, unde știm că un fel de orfelinat de țestoase. Pe plajele din Sri Lanka vin multe țestoase să depună ouăle, însă localnicii sapă după ele și le folosesc la… omletă! Mai mult, tot mai multe broscuțe sunt prinse în plasele pescarilor, iar unele sunt vânate pentru carapace. Locul pe care urmează să îl vizităm aparține unui ONG care și-a propus să salveze cât mai multe broscuțe.
_MG_1733
Taxa de intrare de 500 rupee/ persoană este de fapt o donație pentru activitatea centrului. Sunt amenajate două porțiuni cu nisip unde sunt îngropate ouăle recuperate de pe plajă. Fiecare cu plăcuță: data și specia. Seamănă mai degrabă cu niște pietre funerare.
sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1070)sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (360)sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1068)
Într-un bazin de ciment sunt mulți pui de țestoasă. Dau repede repede din înotătoare, înghesuindu-se în colțul cel mai apropiat de ocean. E fascinant cum funcționează instinctul acesta al lor de a-și găsi drumul spre ocean. Unele au câteva zile, altele 3 săptămâni. Acestea din urmă vor fi eliberate în seara aceasta în ocean.
sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (365) sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1057) sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1059)
O broască țestoasă depune 800 de ouă pe lună. Ar părea multe. Totuși, doar una din 10000 ajunge la maturitate. Ma puțin din acestea ating cele 250 kg ale unei țestoase adulte. Natura are regulile ei.
Învățăm despre diversele specii de broaște țestoase. Green turtles au carapacea verde, pentru că nutriția lor este exclusiv vegetariană. Logahit se hrănesc și cu crustacee, așadar au carapacea în mai multe nuanțe. Asta le face ușor de reperat de către prădători, dar și foarte căutate de către braconierii care fac bijuterii din carapace de broască țestoasă. Este una dintre speciile pe cale de dispariție.
_MG_1853sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1056)
Stăm mai bine de o oră la fermă. Ne întoarcem la restaurantul unde ne-am lăsat bagajele și care între timp ne-au pregătit un prânz cu pește oceanic la grătar. În prima zi poate n-am fi conceput să ne lăsăm toate lucrurile la niște oameni necunoscuți, acum însă eram foarte relaxate legat de asta.
Mai luăm un autobuz până la câțiva metri de locul unde ne-am rezervat cazarea. Fiind ultima seară, am ales un hotel cu piscină, camere spațioase, aer condiționat și niște paturi de prințese. Camera noastră însă nu e gata și așteptăm aproape o oră pe terasă. Și-au pierdut șansa unui rating perfect din partea noastră! Treaba cu ratingul e foarte importantă aici pentru că unitățile de cazare trăiesc practic de pe urma notei pe care o au pe Booking.com. Proprietarii ne cer expres să le dăm notă mare pe review, ceea ce de cele mai multe ori e agasant, mai ales când serviciile nu sunt perfecte.
sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1077) sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1079)
Facem un duș și luăm autobuzul spre Galle, un oraș danez al cărei cetate de secol XVII se află în patrimoniu UNESCO. E duminică dupăamiaza și mulți localnici au ieșit la plimbare. Zidurile sunt pline de oameni, însă o ploaie venită brusc eliberează falezele. Ne retragem și noi într-o cafenea. Mai întâi stăm pe acoperiș să admirăm furtuna pe ocean. Umbrela noastră colorată nu rezistă mult vijeliei care vine, așa că ne adăpostim într-o cameră cu obloane albe la ferestre.
Ploaia se termină la timp pentru apus. Îl vedem de pe “Bastionul soarelui”, iar cerul are niște culori care fuzionează de la roz la albastru și la gri, cum nici cea mai studiată lucrare în acuarelă nu ar reuși să reproducă.
_MG_1861 _MG_1882 _MG_1903 _MG_1963 _MG_1973 sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1081)
Străzile orașului Galle ne amintesc de orașele europene, cum niciun alt loc nu ne-a amintit în țara asta. Sunt frumoase, dar parcă nu sunt de aici. Nici prețurile nu sunt de aici, pentru că plătim pe o pizza aproape 2000 de rupee. Iar asta la Piligrim hostel, un loc cochet și pe care TripAdvisor îl clasifică drept unul dintre cele mai ieftine din oraș.
Înainte să ne întoarcem acasă vrem să facem cumpărături. Ne oprim la Liquor Store unde întrebăm de o sticlă de prosecco. Pe insula aceasta se produc puține băuturi alcoolice, așadar majoritatea sunt importate. Prețul lor e ca la bursă: “prețul zilei”. Văzându-ne albe, ne cer aproape 5000 de rupee pe o sticlă. Refuzăm. Un localnic se ia după noi și ne spune că ne face el rost de o sticlă mai ieftină. Îl ignorăm și grăbim pasul spre supermarket. De aici ne luăm vreo 10 tipuri de ceaiuri și toate modelele de fructe exotice pe care le găsim. Problema e că plimbarea aceasta printre rafturi durează prea mult, iar când ne întoarcem în autogară e aproape 23:00.
sri lanka itinerar blog iulia din alba iulia (1097)
Hotelul nostru e la doar 4 km și autobuzele în direcția aceea merg la fiecare 10 minute. Totuși, e zonă turistică și localnicii nu sunt prea prietenoși cu turiștii. Șoferii de tuk tuk sunt înțeleși cu șoferii de autobuz să nu ia turiști pe rute așa scurte. Locul pare îngrijorător de dubios și vrem să plecăm de acolo cât mai repede. Nu avem de ales și negociem un tuk tuk până acasă. E mai scump decât un autobuz, dar măcar ajungem în siguranță.
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 − 3 =