Despre schimbare

20842188_1591370760933107_20039331793288808_n

S-a vorbit zilele acestea mult despre Colectiv și mai ales despre cum în 2 ani de zile nu s-a schimbat nimic. Dar să fim sinceri cu noi: se aștepta cu adevărat cineva să se schimbe ceva?! Sau peste 2 ani, credeți că lucrurile vor fi cu mult diferite?!

Știți citatul lui JFK:

„Nu întreba ce poate face țara pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru țară.”

Eu vă întreb: ne-am schimbat fiecare dintre noi, ca indivizi, cu ceva?  Am început să fim mai responsabili cu serviciile sau produsele pe care le consumăm și să-i „amendăm” pe aceia care nu respectă normele?! Folosesc termenul „amendat” la modul figurat, poți citi, după caz, următoarele:

  • nu mai cumperi serviciul/ produsul respectiv
  • faci o reclamație pentru nerespectarea normelor
  • spui altora despre situația neconformă

Da, știu, e cel mai ușor să spui „Oricum nu se rezolvă nimic!”, dar dacă nu vei face nimic, nici nu se va schimba nimic. 

Și nu dau cu piatra în voi (prea tare!), pentru că sunt eu însămi vinovată de asta. Haideți să vă dau un exemplu de acțiuni necugetate, unde „universul” îți dă toate semnele că ceva nu e în regulă, dar tu te încăpățânezi să faci greșeli.

  • În primăvară mi-am achiziționat un pachet turistic pentru escaladarea Mont Blancului. Nu am primit nici chitanță, nici contract, dar totuși am mers mai departe. (greșeala 1). 
  • Înainte cu câteva săptămâni de plecare, la îndemnul unui prieten, am verificat statutul ghidului. El nu era certificat ca ghid montan, iar firma lui nu avea nici autorizație de agenție de turism. Totuși, am mers mai departe. (greșeala 2)
  • Cu 10 zile înainte de plecare, nu aveam nici măcar itinerariul comunicat, deși legea în domeniu prevede ca un turist trebuie să aibă informație completă, corectă și transmisă în timp util despre un pachet turistic. De recomandări despre asigurarea de călătorie sau echipamentul necesar nici nu se pune problema. Totuși, am mers mai departe (greșeala 3). 
  • În prima zi a ascensiunii, am fost informați la fața locului că traseul va fi modificat. Deși plătisem o urcare cu trenulețul, am aflat că vom parcurge acea porțiune pe jos. Plus 3 ore de urcat cu rucsaci grei în spate. Nu am comentat nimic, am mers mai departe (greșeala 4). 
  • Spuneți-mi o meserie în care un angajat își îndeplinește funcțiile de serviciu în chiloți. Și nu pun la socoteală IT-isti si cei care lucreaza de acasă! Chiar și salvamarii poartă niște shorturi mai “cu acoperire”. Iar asta în semn de respect pentru clienți. Ei, „ghidul” nostru a urcat 3 sferturi din traseu…în chiloți! Nu în slip, nu în pantaloni scurți! În chiloți din aceea de bumbac, cu elastic lat și turul puțin lăsat. Singurul om din toți Alpii care lucrează în lenjerie intimă! Nu știu ce mă deranja mai mult: faptul că am urcat cu acest “peisaj” în față, sau faptul că ne faceam de râs ca români. Pentru că da, acest ghid urca în chiloți și cu un tricou cu “Salvamont România” pe el. Salvamontul fiind, desigur, un serviciu plătit din bani publici. Dar aceasta este o altă poveste. Nici de această dată nu am spus nimic. (greșeaa 5)
  • În a doua zi a ascensiunii, am fost legați în coardă 5 persoane. De la un alpinist cu experiență, la un turist mahmur și neexperimentat. Niciunul dintre participanți nu a fost testat înainte: nici fizic, nici psihic, nici tehnic. Totuși, depindeam unul de altul.  Nici atunci, la 3 dimineața, când am plecat, nu am spus nimic (greșeala 6). 

Undeva, la peste 4000 m, mi-am dat seama de riscul la care m-am expus. Se spune că lipsa de oxigen te face să gândești neclar. Mie abia atunci mi s-au limpezit lucrurile. Lumea mă întreba dacă sunt tristă că nu am atins vârful. Eu eram fericită că m-am întors în siguranță acasă.

Am început apoi să fac ce puteam pentru a nu continua șirul greșelilor. Am scris despre asta (deși am primit niște amenințări ca niciodată până atunci), am făcut reclamație la ANAF, la Salvamont, urmează și Ministerul Turismului. Am fost 10 în acea expediție, iar eu am fost singura care am făcut sesizare după. Motivele celorlalți: „Nu am timp”, „Oricum nu se rezolvă nimic”, „Nu are rost să-i fac rău omului”.  Poate totuși au dreptate…

Cred că noi suntem primii responsabili în a preveni o nenorocire. Cu lucrurile mici pe care le facem în fiecare zi. Iar înainte să ieși în stradă strigând că nu se schimbă nimic, te provoc să fii sigur (dar foarte sigur!) că ai făcut tu minimul pentru a îmbunătăți ceva în societatea aceasta!

Eu încă nu am conștiința pe deplin curată…

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 + 19 =