În căutarea Muzeului Viu de la Tecșești

la origini

Citisem undeva un citat din Dalai Lama: “Once a year, go someplace you’ve never been before.”. Sunt sceptică dacă Dalai Lama a zis într-adevăr toate aceste aforisme, însă știu cu siguranță că eu l-am transformat în „O dată pe săptămână, mergi într-un loc unde nu ai mai fost niciodată.”. 

Iată-ne, aceleași 2 blonde, la intersecția traseelor de pe Valea Mânăstirii.

Spre Chei sau spre Tecșești?” era întrebarea.

Iar răspunsul îl știam amândouă, dar nu doream să îl spunem cu voce tare. Pe de o parte pentru că nu știam dacă vom găsi într-adevăr Muzeul „La Origini” despre care auzisem atâtea, pe de altă parte pentru că drumul spre Tecșești înseamnă o urcare abruptă de mai bine de o oră.

Dar ne-am decis: vom căuta Muzeul Viu.

Ni s-a alăturat și un câine în aventura noastră, un câine care nu știm de unde a venit, unde a plecat și cum îl cheamă. Dar ne-a fost loial tot drumul! Îl identificați în poza de mai jos?

tecsesti (35)

Iar dacă ai găsit câinele mai sus, uite nivelul 2: găsește broasca!

tecsesti (33)

Am ajuns la crucea pe care o știam atât de bine că marchează culmea dealului. Ne-am mai odihnit lângă ea și în toamnă.

tecsesti (6)

De aici, totul e mult mai frumos. Vezi satul în vale și mergi prin fânețe pline cu flori. Ne-am împodobit cu coronițe de parcă noi ne-am pregăti să fim mirese. Am găsit un sătean și l-am întrebat dacă nu-i bai că-i culcăm iarba, dar ne-a spus că oricum nu o cosește nimeni. Ioana s-a întristat puțin. Zicea că e iarbă bună care ar face multe văcuțe fericite. Și adevărul e că am dat în drumul nostru de niște grajduri mari, cu poduri unde ar fi intrat mult fân, dar care însă erau abandonate. Tecșești e un sat cu populație îmbătrânită, care nu mai are școală pentru că nu mai sunt copii, iar cele 14 suflete care locuiesc acolo trăiesc mai ales din agricultură.

tecsesti (29) tecsesti (30) tecsesti (31)

tecsesti

Am plecat fără GPS, iar indicațiile celor doi săteni pe care i-am întâlnit nu ne-au fost prea folositoare. Eram la un pas să renunțăm, când am văzut, pe o cărare, o siluetă de om. Ne-am apropiat și aveam să o cunoaștem pe tanti Zina. Ne-a povestit că o cheamă așa după un sfânt sărbătorit mai demult în iunie, chiar de ziua ei. Acum însă au pus alt sfânt în calendar și nimeni nu mai pune copiilor numele de „Zina”. Ce ți-e și cu locurile astea de sfinți din calendar… cam ca la distribuția parcărilor în cetate!

Tanti Zina și al ei câine ne-au ghidat spre Muzeul Viu. Ne așteptam la mai multe construcții, însă ne-au bucurat și puținul pe care l-am văzut. Tanti Zina ne povestea cum s-a clădit fiecare și era delicios să o asculți cum vede un om simplu de la sat inițiativa unui ONG. Nu prea înțelegea dânsa de ce insistau „copiii ăia” să facă materiale de construcții din pământ și bălegar când era mai ușor să care un sac de ciment. Sau de ce insistă să își țină alimentele într-o groapă săpată în pământ, că tot veneau câinii la ele.  Dar cu toate acestea, a fost cel mai bun ghid pe care ni l-am fi putut dori!

Casele păreau luate din povesteaCei 3 purceluși”: una de bețe, una de pământ și una din lemn. La plecare, ne-am întâlnit chiar cu cei care au inițiat proiectul. Ionuț ne-a povestit despre taberele care vor începe în curând acolo și ne-a invitat să revenim. Există o cale de acces mai ușoară, dinspre Întregalde, iar dacă nu plouă drumul este accesibil cu o mașină 4×4. Ne-a spus despre cum vor consolida casele existente dar și despre proiectele noi la care voluntarii vor lucra.

tecsesti (10) tecsesti (14) tecsesti (15) tecsesti (18) tecsesti (23) tecsesti (26) tecsesti (28)

Ne-am grăbit să ne întoarcem pentru a ajunge la mașină pe lumină. De data aceasta era mai ușor să nimerim traseul. Doar că traseul, crucea galbenă, duce prin curtea unor săteni care au nu unul, nu doi, nici trei… cinci dulăi fioroși care nu păreau prea încântați că vrem să le trecem proprietatea. Am ocolit așadar casa printr-o variantă ce ne-a scos în locul unde erau urzicile mai înalte și mai aprige. Dar am trecut și de asta și cu puțin înainte de lăsarea întunericului eram la mașină, în drum spre Alba.

Închid aici această povestire, îndemnându-vă să descoperiți și voi Tecșeștiul. Iar noi… ah, a sunat telefonul. E semn că trebuie să pun rucsacul în spate și să cobor. Începe o nouă aventură!

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 − 1 =