Din album

amintiri album poze an (1)

Am profitat de zilele libere să îmi fac ordine în ultimii 2 ani. La propriu ordine! Call me old school, dar încă îmi pun poze în album, scriu sub ele data, locul și persoanele cu care eram.

Știți, digitalul e ca o relație de duzină. E bun pentru viața de zi cu zi, îți aduce beneficii pe moment, însă pentru amintiri care să dăinuie vrei ceva real, tactil.

Eram prin primăvara lui 2015, între semimaratonul din Brașov și nunta Cristinei. E ușor să-ți faci un timeline al vieții când ai un album. Și atunci mi-am dat cu adevărat seama: am uitat!

M-am obișnuit să uit datele evenimentelor sau înălțimea munților, pentru că am memorie scurtă în de-ale numerelor. Dar am uitat numele oamenilor. Unii cu care am trăit în același birou timp de câteva luni, alții cu care am urcat munți și alții cu care ne-am jurat prietenie veșnică la nu mai știu ce petrecere. Iar acum mai erau doar niște poze în album, provocându-mi sinapsele la conexiuni inimaginabile pentru a le căuta numele. Oameni frumoși, oameni cu care am împărțit odată ceva frumos (pentru că nimeni nu face o poză la ceva ce ar dori să uite).amintiri album poze an (2)Dar adevărata revelație știți care a fost? Că  nimic nu contează. Nimic din ce cred alții despre tine, din ce ai crezut tu despre ei, din momentul care a fost atunci. Contezi doar tu și clipa de acum. Restul… niște pagini în album. Iar asta doar dacă ești old school și ai album. Ceea ce e bine. Pentru că ai atâtea oportunități să scrii pagini noi! Și mai e un lucru bun la uitarea aceasta: poți să revezi un film sau să refaci un traseu și să te bucuri de el ca și cum ar fi prima oară când ești acolo.

Ah, poate nu e așa tragic să fii senil…

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 + nineteen =