La teza de română din liceu ne-a dat basmul popular. Trebuia să explicăm, printre altele, de ce tatăl cel înțelept și-a îndemnat fiul să „dea cu capul de pragul de sus”. Eram punctați maxim dacă scriam că este o etapă esențială în devenirea eroului, când el trebuie să învețe umilința, empatia și să înțeleagă mai bine lumea în care trăiește.

Weekendul acesta am dat cu capul de pragul de sus… la propriu și la figurat.

A fost o nouă inițiativă a celor de la Minte Forte, sprijiniți de Niște oameni (v-am povestit aici despre cum i-am cunoscut). Ne-am dat „rendez vou” în Peștera Ungurească din Cheile Turzii. Poți ajunge la grotă din amont sau din avale, cum arată harta de mai jos.

Peștera este una dintre cele mai cunoscute pentru cățărare. Are peste 300 de spituri bătute în ea, însă pentru mine acest sport a fost unul aproape nou. Cum a spus Nicu, un clujean care ne-a însoțit până acolo: „eu doar pe Youtube am văzut așa ceva”. E diferit de cățărarea clasică. Am învățat termeni noi: „pârghie”, „cheie”… desigur, i-am învățat doar teoretic, pentru că practic, cu toate indicațiile Mariei, nu am ajuns să ating topul nici celui mai simplu traseu (și aici legătura cu pragul de sus din introducere). Chiar dacă din punct de vedere sportiv mi-am dat seama (again) că sunt departe de a aspira la așa ceva, excursia a meritat din plin. Omuleții aceia lipiți de piatră au oferit un spectacol care sfidează gravitația și convenționalul... de ce să te cațări pe un perete vertical, când poți să te cațeri pe un tavan?!

Iar mai jos câteva poze să înțelegeți despre ce vorbesc:

Zile cu poftă de lucruri nebănuite vă doresc!