Despre noi și despre stâncă

Am citit odată că fericirea este un sentiment care există pentru a ne da semnal că mergem în direcția bună. Iar apoi dispare, pentru a ne provoca să o căutăm dinnou.

Acesta ar fi rezumatul weekendului trecut. Acesta și câteva vânătăi, natură, prieteni noi și “cântec de carabe și grigri”.

Cei de la Minte Forte au avut o inițiativă la care nu puteam sta deoparte: o tabăra „Dezvoltare emoțională prin cățărat”. Pentru cine a încercat cele două concepte, știe că ele merg împreună ca papanașii cu dulceața de afine. Adică înveți să ai încredere în tine, dar totodată înveți că treci mai ușor peste greutăți cu puțin ajutor din jur.

Au fost 2 zile în care am redescoperit pasiunea pentru stâncă și frumusețea ființei umane. Ah, acum că citesc sună atât de  pompos… Dar altfel nu știu cum să o pun, pentru că diversele activități ne-au făcut să câștigăm un respect imens pentru fiecare din cei de lângă noi. Deși îi cunoșteam de câteva ore, ne bucuram împreună cu ei când reușeau să treacă un obstacol și ne luminam de lumina lor când coborau de pe stâncă plini de mulțumire că au finalizat traseul. Nimeni nu judeca, nimeni nu se grăbea: avansați sau începători, fiecare primea atenția cuvenită în timpul cățărării.

Dar poate cea mai frumoasă parte e că niște oameni au dat din timpul lor pentru a-i ajuta pe alții să crească. Sunt sigură că atât Dan, cât și Maria, s-ar fi simțit mult mai bine să cocoațe trasee nebănuite decât să dădăcească niște copii mai mari pe stâncă. Și totuși au făcut-o, cu o supraomenească răbdare! Sunt din cei care au înțeles că scopul nostru aici este să învățăm și să dăm mai departe. Iar tot în capitolul „Oameni frumoși” intră și cei de la Transilvanyan Donor Sphere (TDS), care, sprijiniți de Nişte Oameni, au finanțat acest proiect.

Pe un bilețel de feedback cineva mi-a scris o frumoasă expresie: cățărare prin viață”.  Cred că e cea mai bună paralelă. Iar pentru a explica, vor relua un pasaj pe care l-am scris după RICO 2014:

Urci, urci, se rupe o priză, cazi. O iei de la capăt. Urci, nu mai poți, urli, dai tot din tine, urci, aluneci, cazi. O iei de la capăt. Lovit, obosit, demoralizat. O iei de la capăt. Vârful e tot acolo, îl vezi, dar de fiecare dată tu trebuie să începi de jos. Și de fiecare dată este tot mai greu. Nu știu dacă este un sport care să-ți antreneze psihicul așa cum o face alpinismul. Dar nici nu știu dacă există vreunul care să-ți aducă o asemenea satisfacție atunci când termini…

Vestea bună e că cei de la Minte Forte au planuri mari cu astfel de tabere, și le organizează pentru adulți, adolescenți sau copii.  Vă recomand să-i urmăriți de aproape! Îi găsiți pe Facebook aici sau la telefon 0743 568 525.

dsc_5170
Profesoara
dsc_5125
… și profesorul
dsc_5120
„How do you spell happiness?” „You don’t spell it, you feel it!”
dsc_5107
Îmbrățișarea bolovanului
bulgaria-road-trip-9
Noapte la munte, noapte înstelată (foto: Dan Rosca)
14237717_1440268089323075_1002281895423846461_n
Sus pe chei
14231840_1440267622656455_7081931711470122910_o
Vă mulțumesc pentru acest weekend minunat, oameni frumoși! (foto: Dan Rosca)
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 3 =