De ce STOP la Alba Iulia City Race?

Pentru cei care nu sunt în temă cu subiectul, fac un rezumat:

Se dă una bucată eveniment sportiv: Alba Iulia City Race. Concursul este organizat impecabil, parteneri mulți, participanți și mai mulți. Două ediții: 2014 și 2015. Toată lumea e bucuroasă. Orașul Unirii începe să iubească tot mai mult sportul. Apoi, brusc, evenimentul se anulează. Pe pagina de Facebook a organizatorilor apare un mesaj storcător de lacrimi, prin care se anunță că proiectul este anulat din cauza lipsei de implicare a autorităților (la finalul postării reproduc integral și acest mesaj).

Undeva, pe parcursul acestor desfășurări de fapte și (mai ales de) vorbe, câteva elemente mie nu îmi sunt foarte clare. Așadar cer respectuos echipei Sport la Orice Vârstă, (sau oricui altcuiva poate să ajute), să mă lămurească în următoarele privințe:

1. De ce acuzați Alba Iulia că nu a susținut această competiție?

Ați primit o finanțare de 30.000 de lei + suportul total al autorităților. Din câte știm noi, la prima și la a doua ediție, au fost alocați doar 12.000 lei. Iar când vorbim de sprijin al autorităților, se cuvine să menționăm întreaga lor implicare, cu logistică, personal și „intermedieri”. Nu intru acum în detalii.

Ca oricine și orice, orașul nostru are defecte. Totuși, lipsa de implicare NU este unul dintre ele! Din fericire, reprezentanții pe care i-ați amintit în acel mesaj cunosc foarte bine cât are de câștigat comunitatea de pe urma unui astfel de eveniment. Vă mai spun din experiență că sunt oameni la care ușa este deschisă și care ne-au sprijinit să organizăm multe evenimente, oricât de „imposibile” ar părea ele la prima strigare. Și nu, nu suntem membri de partid sau baroni locali ce sponsorizeaza campanii electorale.

2. Care este de fapt misiunea organizație voastre?

Pe site-ul dvs scrie:

Din 2012 ne canalizam energia, ideile si toate eforturile in 3 directii principale:

-incurajarea practicarii sportului la orice varsta prin sustinerea evenimentelor sportive (…)

-promovarea si sprijinul sportivilor profesionisti romani, prin crearea de oportunitati pentru acestia si ajutor cuantificabil, in functie de nevoile lor diverse si neacoperite de statul roman.

-educarea populatiei in ceea ce priveste evitarea degradarii naturii si recunoasterea nationala si internationala a zonelor turistice ale Romaniei in care au loc evenimentele organizate de noi.

Iar apoi, veniți cu textul că „nu organizați evenimente low-cost”. Adică noi ăștia din orașe mai sărace nu beneficiem de cele scrise mai sus? Între misiunea declarată și argumentele financiare de a anula proiectul Alba Iulia City Race există o maaaare discrepanță!

sport la orice varsta

Înțelegem că trebuie să țineți sus ștacheta organizației voastre, și este normal, însă este la fel de normal să vă asumați misiunea declarată.

Și încă ceva… ce înseamnă pentru dumneavoastră o competiție „low cost”?

Pe noi, la marketing, ne-au învățat că: LOW COSTA type of pricing method where a business sets a comparatively low price in order to enhance the demand for its product among consumers, as well as its competitive position in the market. 

3. Cât costă, cu adevărat, Alba Iulia City Race?

Aici iar îmi dă cu virgulă… Avem următoarele surse de venit:

  • finanțare primărie: 30.000 lei
  • taxă înscriere participanți: între 50 și 100 lei x aproximativ 500 participanți: minim 25.000 lei
  • sponsorizări companii: aici nu am o sumă exactă, însă după atâția ani de marketing știu ce bugete se alocă pentru acest tip de evenimente.

Cam toate sursele de venit sunt transparente (și nu are rost să spuneți că nu ați găsit sponsori, pentru că Alba Iulia este un oraș mic și umblă vorba că ar fi fost multe companii interesate să-și vadă numele pe tricoul alergătorilor).  Așadar solicităm și o transparență a cheltuielilor (inclusiv salariile organizatorilor!).

4. De ce nu ați dat brandul mai departe?

Ați creat un brand de eveniment sportiv foarte valoros: Alba Iulia City Race. Vă felicităm! Acum, vreți să-l faceți să dispară. Ba nu, mai rău, îl împroșcați cu noroi, să aibă valoare negativă în contabilitatea intangibilă a orașului. De ce? Ați putea foarte bine să faceți un apel deschis la comunitatea orașului și să întrebați dacă ar dori cineva să ducă mai departe povestea Alba Iulia City Race. Poate vă vine greu să credeți, dar în Orașul Unirii sunt evenimente organizate de către voluntari care vă asigur că ar ține sus numele vostru și al competiției.

5. Cine sau ce v-a supărat de fapt?

Dacă am învățat ceva după atâția ani de sport (fie el chiar și amator), este că sportul face oamenii mai buni. Ori să postați un astfel de mesaj prin care aruncați vina pe orice și oricine, înseamnă că v-ați mâniat foarte tare. Spuneți-ne și nouă ce s-a întâmplat, că poate vă ajutăm. Aici, în Ardeal, noi suntem mai răbdători: ascultăm, discutăm, rezolvăm.

În speranța unui mesaj din partea voastră, vă doresc o zi minunată!

 

Mai jos, anunțul făcut pe pagina evenimentului.

Buna ziua dragi prieteni alergatori din Alba, din tara, din strainatate!

Momentul acela neplacut si trist a sosit. L-am intuit si noi anul trecut cand lucrurile au scartait foarte tare, l-ati intuit si voi dragi prieteni alergatori anul acesta, cand lansarea inscrierilor pentru Alba Iulia City Race a intarziat foarte mult.

Asociatia Sport La Orice Varsta pune STOP azi proiectului Alba Iulia City Race din cauza lipsei de interes, sustinere si comunicare din partea Primariei Alba Iulia si a Consiliului Judetean Alba.

Pe scurt, daca in 2014 la prima editie cele doua institutii si-au dorit foarte mult evenimentul pe care de altfel l-au si initiat contactandu-ne (contribuind cu o suma consistenta la poate cel mai mare fond de premiere oferit la un concurs in Romania, precum si la alte cheltuieli, oferind deschidere si interes maxim), in 2015 la cea de a 2-a editie lucrurile s-au schimbat (suma finantata s-a injumatatit, iar colaborarea a avut mult de suferit, noi fiind la un pas de a anula evenimentul). Imediat dupa editia 2015 am trimis o multume de mailuri, rapoarte, propuneri pentru 2016, toate ramase fara raspuns, singura certitudine fiind ca Consiliul Judetean Alba nu mai este interesat de acest subiect. Totusi, in noiembrie am avut o intalnire cu Managerul orasului Alba Iulia care ne-a promis suportul institutiei, dupa ce a studiat bugetul evenimentului din 2016, propus de noi. Rezultatul (oarecum nefiresc in urma discutiei) a fost injumatatirea din nou a finantarii pentru 2016 comparativ cu 2015… potrivit sedintei de Consiliu de la sfarsitul lui ianuarie 2016.

Neintelegand numeroasele incertitudini, comunicarea defectuoasa, dar intelegand pe deplin ca Alba Iulia City Race nu poate fi o competitie low-cost facuta intr-o luna din contributiile participantilor, noi, Asociatia Sport La Orice Varsta am decis azi sa anulam pe o perioada nedeterminata acest proiect, dupa o lunga si atenta analiza.

Concluzia este trista, aceea ca cei care conduc Alba nu mai sunt la fel de interesati de ceea ce a devenit in doar 2 ani cel mai mare si important eveniment sportiv al orasului Alba Iulia si al judetului Alba din toate timpurile. De ce oare, Retorica, sigur ca da.

Cer scuze sponsorilor contactati si unii dintre ei contractati pentru acest eveniment si va cer scuze si voua dragi prieteni alergatori pentru acest insucces al nostru ca organizatori in continuarea unui proiect deosebit.

Dar… va invitam la celelalte concursuri ale noastre din 2016, dupa cum va invitam si sa fiti pe faza, pregatim ceva special pentru voi!

Lucian Al Marii
Presedinte Fondator Sport La Orice Varsta

 

Pinterest

2 thoughts on “De ce STOP la Alba Iulia City Race?

  1. RĂSPUNS ORGANIZATORI

    Dragi prieteni!
    Nu dorim in nici un fel ca Alba Iulia City Race sa dispara, asadar am raspuns cu placere intrebarilor Iuliei din Alba Iulia, avand ca tema “De ce Stop Alba Iulia City Race”, cu increderea ca vom continua proiectul in 2017, avand ca atu dorinta comunitatii locale.
    Precizam ca acesta este doar punctul de vedere al Sport La Orice Varsta, in calitate de co-organizatori ai evenimentului.
    E cam mult de citit, dar foarte interesant! Iata intrebarile, urmate de raspunsurile noastre:

    1. De ce acuzați Alba Iulia că nu a susținut această competiție?
    Ați primit o finanțare de 30.000 de lei + suportul total al autorităților. Din câte știm noi, la prima și la a doua ediție, au fost alocați doar 12.000 lei. Iar când vorbim de sprijin al autorităților, se cuvine să menționăm întreaga lor implicare, cu logistică, personal și „intermedieri”. Nu intru acum în detalii.
    Ca oricine și orice, orașul nostru are defecte. Totuși, lipsa de implicare NU este unul dintre ele! Din fericire, reprezentanții pe care i-ați amintit în acel mesaj cunosc foarte bine cât are de câștigat comunitatea de pe urma unui astfel de eveniment. Vă mai spun din experiență că sunt oameni la care ușa este deschisă și care ne-au sprijinit să organizăm multe evenimente, oricât de „imposibile” ar părea ele la prima strigare. Și nu, nu suntem membri de partid sau baroni locali ce sponsorizeaza campanii electorale.

    Raspuns:
    In 2014 am fost contactati de Consiuliul Judeatean Alba pentru organiza un eveniment de mare anvergura in Alba Iulia, care sa devina in timp un etalon intre evenimentele de gen din Romania. Ne-a placut idea si astfel a aparut Alba Iulia City Race.
    Conceptul si punerea in practica au fost ale noastre, iar finantarea venea de CJ Alba si Primaria Alba Iulia. Suportul financiar a fost de 70.000 lei din partea CJ si de 50000 lei din partea Primariei Alba Iulia, iar bugetul evenimentului a fost de peste 150.000 lei (asigurat din cele 2 surse, din contributiile de participare ale participantilor si contributii in materiale ale sponsorilor gasiti de catre asociatia noastra).
    In 2015 suportul celor 2 institutii a fost de 67000 lei (desi ni s-a promis 100000 lei, si cel al sponsorilor locali de 15000 lei, gasiti de noi, fara “intermedieri”), in conditiile in care bugetul concursului s-a situat aproape de 200 000 lei.
    In 2016 se propune suma de 30000 lei si doar suportul total al Primariei Alba Iulia, Consiliul Judetean nemaifiind interesat de proiect.
    Acestea sunt realitatile fiecarui an, la care adaugam observatia ca s-au semnat contractele cu 2 saptamani inainte de startul fiecarei editii, totul facandu-se la cheie de catre ASOV doar in baza unei intelegeri verbale.
    Cand am folosit expresia “lipsa de implicare” ma refeream in primul rand la faptul nu am primit nici un raspuns (telefonic, email) la toate solicitarile/propunerile noastre de pregatire a editiei 2016, solicitari pe care am inceput sa le facem din aprilie 2015! Am primit un raspuns scris cu o luna inainte de data propusa a evenimentului, cum am putea denumi asta? Poate era mai inspirat “lipsa de interes”.
    Nu contestam, ba mai mult, multumim mult pentru implicarea logistica (si chiar personala) din 2014/2015 a CJ Alba Iulia si a Primariei Alba Iulia, fara ei este clar ca nu se putea face nimic.
    Dumneavoastra ne spuneti din experienta ca sunt oameni la care usa e deschisa in Alba… eu va spun din experienta anului 2015 cand am contactat toti agentii economici inregistrati in judetul Alba (dar toti din lista oficiala) si nu am primit nici macar un raspuns de genul : Nu ne intereseaza!”

    2. Care este de fapt misiunea organizație voastre?
    Pe site-ul dvs scrie:
    Din 2012 ne canalizam energia, ideile si toate eforturile in 3 directii principale:
    -incurajarea practicarii sportului la orice varsta prin sustinerea evenimentelor sportive (…)
    -promovarea si sprijinul sportivilor profesionisti romani, prin crearea de oportunitati pentru acestia si ajutor cuantificabil, in functie de nevoile lor diverse si neacoperite de statul roman.
    -educarea populatiei in ceea ce priveste evitarea degradarii naturii si recunoasterea nationala si internationala a zonelor turistice ale Romaniei in care au loc evenimentele organizate de noi.
    Iar apoi, veniți cu textul că „nu organizați evenimente low-cost”. Adică noi ăștia din orașe mai sărace nu beneficiem de cele scrise mai sus? Între misiunea declarată și argumentele financiare de a anula proiectul Alba Iulia City Race există o maaaare discrepanță!
    Înțelegem că trebuie să țineți sus ștacheta organizației voastre, și este normal, însă este la fel de normal să vă asumați misiunea declarată.
    Și încă ceva… ce înseamnă pentru dumneavoastră o competiție „low cost”?
    Pe noi, la marketing, ne-au învățat că: LOW COST = A type of pricing method where a business sets a comparatively low price in order to enhance the demand for its product among consumers, as well as its competitive position in the market. A low cost pricing strategy is an alternative marketing approach that a business can use as an alternative to differentiation and focus pricing strategies, and it tends to be most successful when the product is fairly generic and high volume production is possible.

    Raspuns:
    Asociatia Sport La Orice Varsta este o organizatie nonprofit, fara angajati si fara scopuri comerciale.
    Toti membrii asociatiei au lucrat si lucreaza voluntar la toate evenimentele noastre, neremunerati, din 2012 .
    La fel s-a intamplat in fiecare an si la Alba Iulia City Race unde ASOV a reusit sa faca un eveniment etalon in Romania, sa ofere poate cele mai mari premii financiare sportivilor castigatori (38000 lei in 2015) si sa aduca 1000 de vizitatori in Alba Iulia. Cu sprijinul esential al autoritatilor in 2014 si 2015, desigur.
    Adica, in deplina concordanta cu misiunea noastra.
    Pe de alta parte, nu consideram ca Alba este o zona saraca, dupa cum consideram ca nu putem fi acuzati ca nu dorim sa facem evenimente in orice conditii.

    3. Cât costă, cu adevărat, Alba Iulia City Race?
    Aici iar îmi dă cu virgulă… Avem următoarele surse de venit:
    • finanțare primărie: 30.000 lei
    • taxă înscriere participanți: între 50 și 100 lei x aproximativ 500 participanți: minim 25.000 lei
    • sponsorizări companii: aici nu am o sumă exactă, însă după atâția ani de marketing știu ce bugete se alocă pentru acest tip de evenimente.
    Cam toate sursele de venit sunt transparente (și nu are rost să spuneți că nu ați găsit sponsori, pentru că Alba Iulia este un oraș mic și umblă vorba că ar fi fost multe companii interesate să-și vadă numele pe tricoul alergătorilor). Așadar solicităm și o transparență a cheltuielilor (inclusiv salariile organizatorilor!).

    Raspuns:
    Bugetul unui eveniment etalon cum ar fi fost Alba Iulia City Race 2016 este in jur de 200000 lei.
    Pentru editia 2016, NICI o societate din Alba nu ne raspunsese pana la data anularii concursului la solicitarile noastre de sponsorizare.
    Singurul sponsor pe care ne puteam baza in 2016 era Intersport Romania, pe baza unei relatii de lunga durata cu ASOV.
    Pentru a afla cum au fost cheltuiti banii autoritatilor alocati evenimentelor din 2014 si 2015 va rugam sa va adresati CJ Alba si Primariei Alba Iulia, noi nu avem acordul lor pentru a face asta.
    ASOV nu are salariati, evenimentul s-a facut pe baza de pasiune si munca voluntara, in afara joburilor permanente si totdeauna cu numeroase zile de concediu din cele alocate spatiului personal.

    4. De ce nu ați dat brandul mai departe?
    Ați creat un brand de eveniment sportiv foarte valoros: Alba Iulia City Race. Vă felicităm! Acum, vreți să-l faceți să dispară. Ba nu, mai rău, îl împroșcați cu noroi, să aibă valoare negativă în contabilitatea intangibilă a orașului. De ce? Ați putea foarte bine să faceți un apel deschis la comunitatea orașului și să întrebați dacă ar dori cineva să ducă mai departe povestea Alba Iulia City Race. Poate vă vine greu să credeți, dar în Orașul Unirii sunt evenimente organizate de către voluntari care vă asigur că ar ține sus numele vostru și al competiției. A se vedea Mamut Bike Race, Skirt Bike Alba Iulia, sau Festivalul Național „Unitate și Prietenie”.

    Raspuns:
    Noi nu dorim in nici un fel ca Alba Iulia City Race sa dispara si ne afirmam cu toata responsabilitatea dorinta de a continua acest proiect in 2017.
    Nu intelegem de ce considerati ca o organizatie nonprofit cu sediul la 400 km de Alba ar fi mai vinovata decat autoritatile locale pentru anularea unui eveniment al orasului.
    Va multumim pentru sugestia de a face apel la comunitatea orasului de a sustine evenimentul, chiar o facem cu acest prilej, dar in viziunea noastra directia actiunii trebuie sa fie inversa, in sensul ca autoritatile si comunitatea trebuie sa initieze totul si noi (sau altii) sa facem ce stim, adica sa organizam si sa “executam” concursul.
    Daca ati citit cu atentie tot ce am scris de cand am anuntat anularea proiectului, ati inteles cu siguranta ca ne-am ales cu foarte mare atentie declaratiile, tocmai pentru a merge mai departe cu proiectul, daca se doreste acest lucru dinspre Alba.
    Cu un contract de parteneriat pe lunga durata incheiat cu autoritatile locale/sponsori, cu clauze clare, cu predictibilitate, cu transparenta maxima,cu comunicare stransa si rapida intre parti, cu pasiune, cu calitate.
    Am comunicat deja in scris aceasta asumare a noastra pentru 2017 Consiliului Judetean Alba si Primariei Alba Iulia, odata cu motivarea deciziei de anulare a evenimentului si cu regretele noastre ca nu s-a inteles ca acest eveniment mai avea nevoie de suport inca putin timp, pana cand s-ar fi putut finanta singur.
    Pana azi nu am primit nici un raspuns.

    5. Cine sau ce v-a supărat de fapt?
    Dacă am învățat ceva după atâția ani de sport (fie el chiar și amator), este că sportul face oamenii mai buni. Ori să postați un astfel de mesaj prin care aruncați vina pe orice și oricine, înseamnă că v-ați mâniat foarte tare. Spuneți-ne și nouă ce s-a întâmplat, că poate vă ajutăm. Aici, în Ardeal, noi suntem mai răbdători: ascultăm, discutăm, rezolvăm.
    În speranța unui mesaj din partea voastră, vă doresc o zi minunată!

    Raspuns:
    Noi chiar suntem “buni” si mergem numai in acesta directie, de 5 ani organizam concursuri prin care mobilizam oamenii sa faca sport si chiar reusim, sprijinim financiar sportivii de top ai Romaniei si promovam turistic zonele in care au loc evenimentele sportive in general.
    Asociatia Sport La Orice Varsta nu are proiecte care sa fie influentate de suparari sau in general de stari emotionale.
    In deciziile noastre de implicare in evenimente tinem cont de predictibilitate, de sustinerea si interesul permanent al celor din zona, de sponsorii care doresc promovare acolo si nu in ultimul rand de realitatea ca o organizatie nonprofit de la sute de km distanta nu poate sustine din buzunarul propriu evenimente de anvergura ale unei comunitati.
    Ne exprimam increderea ca din mesajele noastre nu s-a inteles nicidecum ca “aruncam vina pe orice si pe oricine” ci doar ca am dorit sa ne motivam pertinent decizia in fata tuturor celor interesati, pentru ca ne pasa de Alba Iulia City Race si pentru ca iubim orasul Alba Iulia.
    Vrem ca opinia publica sa fie in cunostinta de cauzele pentru care noi (ASOV) nu ne mai putem asuma (cu rezultate deosebite, ca in 2014/2015) organizarea in 2016 a Alba Iulia City Race.
    Am raspuns cu placere si deschidere maxima intrebarilor Iuliei din Alba Iulia, tocmai pentru ca ne dorim sa continuam acest proiect si pentru ca ne dorim sa gasim solutii impreuna, DECI, daca puteti sa ajutati evenimentul, Dumneavoastra, autoritati, sponsori… noi ne urcam in masina si venim imediat sa stabilim detaliile pentru 2017!
    Lucian Al Marii
    Presedinte Fondator Sport La Orice Varsta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − twelve =