Din când în când, vrei să evadezi… să te reconectezi cu natura. Iar atunci fugi pe munte. Și parcă nu ți-e destul: vrei să fii mai aproape de el! Să simți fiecare lespede de piatră, să te joci cu degetele în firele de iarbă, să atingi bușteanul căzut și să te răcorești pe pământul rece de sub cetina de brad.
Anul acesta am învățat să merg desculță pe munte. Unii o numesc reflexoterapie. Alții îi spun „împământenire”, adică nevoia corpului de a se lega cu natura-mamă (nevoie accentuată de traiul într-o garsonieră la etajul 5 și un job între pereți sterili). Alții o numesc „descărcare de electricitate”. Eu nu am gândit atât de departe: am simțit! Am simțit o aprigă nevoie de a fi cât de aproape se poate de munte. Și zău că trebuie să încercați! Dincolo de motivele de sănătate (care sunt nenumărate, Google vă poate spune mai multe), trebuie să faceți asta măcar de dragul unei trăiri unice! Experiența turei este amplificată, pentru că devii conștient de fiecare pas. Bucuria muntelui se îmbină cu emoțiile și senzațiile tactile pe care le simți. Ah, greu de explicat în cuvinte.
Eu am început iarna, la Diham, când am ieșit cu picioarele desculțe în zăpadă. Câteva minute doar. Apoi am început să umblu prin oraș cu pantofii în geantă. La finalul lui august, porneam într-o tură pe Ciucaș. Nu am mers câțiva metri, mi-am desfăcut sandalele și le-am prins la gaica de la pantaloni. Am mers așa, cu ele „la purtător” până pe vârf. A urmat Făgărașul și alte dealuri.
Greu de înțeles fericirea pe care o simți desculț pe munte… Așa că nu mă credeți pe cuvânt, încercați!
Buna! Si mie imi place sa ma plimb descult. O fac de cate ori pot, fie ca e pe iarba, pamant, pe strada sau, normal, acasa. Si o fac de mult timp. E foarte relaxant si chiar distractiv. Pe munte nu am fost insa, dar am incercat de cateva ori prin noroi. E o senzatie foarte faina. Pe strada merg cel mai des descult, mai ales ca imi place sa ma si murdaresc pe talpi daca tot fac asta 😛
Tu cat de des mergi desculta pe strazi? Sau desculta in general?
Spor iti doresc!
La cat mai multe plimbari!
Nu m-am gandit pana acum, dar este o foarte buna metoda de a sta in prezent. Fiecare pas necesita atentie!
Multumesc pentru idee!
Salutari de la unicorni!
Mergem odata si impreuna! Macar pana pe Tampa 😉
Am început să merg desculţ – deci normal, la 3 ani (în 1962). Şi cum pe atunci aşa “era moda” la ţară, m-am conformat imediat. Şi “moda” asta am iubit-o toată viaţa mea. Deci acum, eu sunt (probabil) singurul barefooter din România. Aşa făcui toţi munţii, cum de altfel tot desculţ îmi place să traiesc~ cam 95% din an. Acum aştept să cadă zăpada, ca să-mi răsfăţ din nou tălpile goale prin ea ! ^_^
Dinu (Bucureşti)
Bună ziua!
Eu am 35 de ani și nu mai port pantofi de când aveam 7-8 ani. Pe la Vârsta de 16 ani, am urcat pe Vf. Omul, Iarna, desculț. Pot spune că nu am răcit, iar până acum nu m-am tăiat pe la picioare. Am avut o experiență palpitantă: să călătoresc prin România, desculț, timp de doi ani. În timpul acesta nu m-am spălat pe picioare, iar cînd m-am întors din călătorie, aveam picioarele, unghile, pielea și părul foarte murdare, prăfuite.
Îmi place cel mai mult să merg în zonele unde plouă mult, deoarece, după ce se oprește, intru intenționat în mocirla de noroi, care uneori îmi vine până la genunchi. Noroiul care-mi intră printre degetele picioarelor, este numai plăcut.
🙂 inca nu am ajuns atat de departe
Revin.
Bună Iulia ! Ai cumva şi-un cont de facebook ?
Îţi doresc o primăvară minunată. Şi cât mai desculţă, desigur ! ^_^
Între timp, eu m-am lăsat de feisbuc. Îmi mânca prea mult timp din viaţă aiurea. Acum voi avea mai mult timp de a merge desculţ !