Dulceață din parfum de flori de munte

După o noapte cu filme care ne-au provocat să gândim sau ne-au obligat să zâmbim (recomandări de la Shorts Up pe privat), m-au găsit zorii dimineții în Gara de Nord, așteptând trenul spre Brașov. Cu ochii injectați de somn, remarcam bocanci, rucsaci și bețe telescopice cum gravitau în jurul meu. Eram la locul potrivit, la ora potrivită, dar în ținuta total greșită! Nu, nu, nu! Ce fac?! Într-o duminică dimineața nu trebuie să fim cu gândul la cât vom lenevi, ci la ce vârf vom cuceri!

Jbang, zbang… decizie! Mă urc în tren, cad ca eroul, mă trezesc cu 5 minute înainte să intru în gara din Brașov. Alerg spre casă, fac rapid rucsacul, un duș, echipamentul și sar în mașină. Pe drum fac planurile cu Vlăduț, care era cu Livia și Octavian în personalul dinspre București.

Ne decidem să ne vedem pe cărarea spre Gura Diham. La intrarea pe drumul forestier, barieră. Cică e taxă: 10 lei.

Dar… faceți ceva de banii ăștia?” întreb eu, calculând un venit de aproximativ 500 lei/ weekend.

Mai facem. S-a pus piatră pe drum. Dar o mai strică mașinile când vin cu lemnele”.

Zâmbesc. Domnul era mai îngrijorat că mașinile strică drumul, decât că se taie tot lemnul Bucegilor. Merg mai departe.

Îi culeg pe cei 3 de pe traseu și începem urcarea cu „panta prostului” de la Gura Diham. Trecem pe la Poiana Izvoarelor și urcăm spre Bucșoiu, pe porțiuni unde am atins genunchii la piept și am exersat tehnicile de cățărare la liber. Lungă și abruptă urcare! Din vârf, am coborât pe Brâna Caprei, până la Cabana Mălăiești. Avem parte și de zăpadă și de capre negre.

Este poate cel mai frumos traseu din Bucegi. Nu știu dacă mi s-a părut asta din cauza peisajelor, a companiei sau a florilor care ne amețeau cu mirosul lor. Cert e că, deși am dormit doar 2 ore noaptea trecută și mă hrănisem doar cu Energy Stem și plăcinta cu cireșe a mamei lui Octavian, aveam o energie neașteptată.

Traseul de întoarcere debutează tot cu un urcuș. Dubioase drumurile acestea la care și la dus și la întors ai de urcat. Am mers pe triunghi roșu, pe la vârful La Prepeleac și înapoi pe la Poiana Izvoarelor.

Am ajuns în Bușteni pe la 20:00, eu am condus teleghidată până în Brașov, iar restul au luat trenul spre casă.

E bine să fii uneori irațional, să nu te gândești la oboseală, să îți pui ghetele în picioare și rucsacul în spinare și să fugi pe munte. Dar mi se pare că, pe măsură ce timpul trece, devenim tot mai nepricepuți la acest „sport”. De-asta e bine să ne amintim să-l exersăm cât mai des! Să trăim, să călătorim, să visăm!

 

Și fotopovestea:

DSC_1613
„Unde urcăm?” / „Pe vârf” / „Unde, acolo?”/ „Nu, mai sus!”
DSC_1615
I see people!
DSC_1622
Peisaj cu brazi de Bucegi, Munții Baiului și plăcintă cu cireșe.
DSC_1639
Octav pozând pentru următoarea copertă National Geographic
IMG_4458
„Zâmbiți că vă fac poză!”
IMG_4482
IMG_4495 Pe creastă, stăm toți cu ochii pe o capră neagră cu comportament deviant. Își săpa o groapă în pământ, în care se străduia să intre cât mai adânc, însă o încurcau coarnele.
DSC_1672
Din creastă, coborâm pe Brâna Caprelor
SAM_8401
Proba de cățărare pe lanțuri la urcuș
DSC_1695
Hoinărim, zâmbind, pe munte
IMG_4508
„Ce roz sunteți”/ „Da, m-am mascat într-o tufă de rhododendron!”
IMG_4535
M-aș muta la Mălăiești… măcar o lună!
SAM_8407
Tradiționala bătaie cu bulgări din iulie
SAM_8418
Proba de schi cu canturile neascuțite.
IMG_4546
La Poiana Izvoarelor, ultimele raze de soare pictează Bucegii într-un peisaj ce ne face să uităm de tot.

Urmează o postare în care voi identifica toate acele flori a căror dulceață de mirosuri ne-a îmbătat pe traseu!

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 3 =