Diham

Mersul la munte e ca viața… trebuie mereu să urci. Iar urneori, când urci, tu ai viscol și nori, iar alții au soare și zăpadă bătătorită. „Iar am ghinion!” te gândești, dar pașii merg mai departe, pentru că doar așa ajungi sus.

A fost arțăgoasă vremea în Parâng, așa că am schimbat munții. Bucegii nu au părut nicicând atât de aproape. Ne-am permis luxul de a ne da întâlnire la 09:30 pentru ca o oră mai târziu, să ne punem parazăpezile pentru urcare. Speram la câteva pete de cer senin. N-a fost să fie, însă parcă tot n-aș fi schimbat nimic la această tură.

Zăpada era destul de mare, brazii încărcați. Noi, mogâldețe în acea albeață, parcă îl căutam pe Moș Crăciun.  Am înnoptat la Cabana Diham. A doua zi, am făcut o tură până la Cabana Izvoarelor. Zăpadă mare și puțin viscol, și toate pentru o pungă de pufuleți! Dar ce mai contează… e munte. Cea mai loială iubire a noastră!

Pe data viitoare!

diham cercetasi munte iuliadinalbaiulia iulia gus (1)
Pe departe, cea mai interesantă parte a acestei aventuri a fost „autostopul” la hummerul armatei
diham cercetasi munte iuliadinalbaiulia iulia gus (2)
Iulian și viscolul
diham cercetasi munte iuliadinalbaiulia iulia gus (3)
Aproape ajunși
diham cercetasi munte iuliadinalbaiulia iulia gus (5)
Și-am ajuns de-atâta nins, niște oameni de zăpadă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve − eight =