Sportul și recrutarea

Povesteam cu o cunoștință foarte pasionată de sport:

„Pfuu… Nici nu știu ce să mai scriu în CV, e așa gol!”

„Scrie că-ți place să alergi!”

„Păi nu, că fac CV serios, din ăla de angajare.”

Mda. Aparent nimănui nu-i pasă că cineva aleargă 100 de kilometri pe lună. Eu aș schimba însă rubricile CV-urilor. Aș începe taman cu asta. De ce?

– pentru că cineva care este pasionat de sport va ști ce înseamnă disciplina. Nu se va plânge că „e prea luni dimineața” sau că „nu mai am timp și pentru asta”. El a învățat că fie ploaie, fie zăpadă, fie zi foarte aglomerată sau zi de concediu, își va face antrenamentul. Nu îi va face mereu plăcere, dar va fi consecvent.

– pentru că cineva care iubește mișcarea va avea un sistem imunitar mult mai întărit decât o persoană statică. Asta înseamnă mai puține concedii medicale și productivitate crescută.

– pentru că un sportiv nu renunță. El știe că atunci când îi este este cel mai greu, aceea este șansa lui de a deveni cel mai bun. La sală, el nu își numără toate repetările, ci doar acelea din momentul în care mușchiul începe să ardă. Pe pistă, nu socotește kilometri, ci diferența de nivel sau momentul în care corpul îi urlă prin fiecare celulă să se oprească. Atunci când viața pare că-i râde în față, el se ridică, își leagă șireturile și trage mai tare.

– pentru că cine iubește sportul știe să zâmbească. E demonstrat: se numește endorfină, sau „hormonul fericirii”. Este secretat după mișcare îndelungată. Așadar cine nu ar prefera un angajat pozitiv decât unul veșnic mohorât și nemulțumit?!

– pentru că cine face mișcare caută mai mult decât satisfacția materială. Dintre toți cunoscuții mei, îi număr pe degete pe cei care câștigă bani din sport. Și nici aceia nu fac averi. Pentru majoritatea este o cheltuială: timp, bani, energie. Cu cazare, transport, masă și taxă de înscriere, un concurs te poate duce și la 500 de lei. De cele mai multe ori, ești sigur că nu vei câștiga nimic. Nimic material… Iar ca angajator, ai fi tare bucuros să știi că cei din echipa ta nu vin la muncă doar pentru salariu!

– pentru că un sportiv este competitiv. Nu neapărat cu alții, ci cu el însuși. Astăzi, voi fi mai bun decât ieri. Nu mă interesează ce fac ceilalți, eu voi lupta să mă autodepășesc!

Desigur, sunt și cei care, deși nu practică vreun sport, au un set de valori solide. Și pe ei îi vrei aproape! Dar totuși, dacă vei fi în situația de a intervieva pe cineva, schimbă regulile. Uită de „Unde te vezi peste 5 ani” sau „Care sunt cele 3 calități ale tale?” și începe cu „Ce sport practici?”. S-ar putea să-ți fie mult mai ușoară recrutarea!

Pinterest

One thought on “Sportul și recrutarea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 2 =