O nouă scenă de film românesc

Sunt filmele acelea românești, adesea criticate (inclusiv de mine!) pentru că pun România într-o lumină prea proastă. Iar apoi… JBANG! Te trezești în mijlocul unei scene dintr-un astfel de film. La început ești șocat. Ridici sprâncenele și-ți adâncești ridurile de expresie. Dar apoi renunți la judecată. Devii spectator. Pentru că e mai bine să râzi decât să plângi.

Mi s-a întâmplat recent, pe autobuz. O cursă nocturnă la care nu se puteau face rezervări telefonic. Cei câțiva care doreau să aibă locurile asigurate trebuiau să se întâlnească cu șoferul în anumite puncte de pe traseu și să își cumpere biletele în avans, ca și cum ar fi făcut contrabandă cu te miri ce marfă interzisă. Eu însă nu știam această „tehnică a parcărilor obscure”. M-am înfățișat la autogară fără bilet, fără rezervare. Lângă mine, o domnișoară cu un urs de pluș cam cât ea de mare. Și ei fără siguranța transportului. Aflu mai târziu că o cheamă Octavia. „Ce nume potrivit pentru filmul pe care îl trăiesc!”, m-am gândit eu.   Șoferul ne anunță că nu mai sunt locuri. Eu deja mă vedeam găzduită pe canapeaua lui Nico. Octavia nu e atât de resemnată. Până la urmă, șoferul se învoiește și ne dă locurile din față. Alea de VIP-uri, unde stai ca un exponat în spatele parbrizului. Iată-ne în această „vitrină” pe noi 3: eu, Octavia și ursul uriaș de pluș. Ne-am găsit rapid subiecte de conversație pentru că lumea e mică și e ruptă pe la colțuri. Când credeam că scena nu poate fi mai plastică, iaca intervine cadrul perfect.

Se aude un foșnăit de pungă și un fin miros de salam umple aerul oricum clocit din autobuz. N-avem timp să reacționăm că șoferul rezolvă problema, strigând să audă clar toți cei 50 de pasageri:

„Bagă domne salamu ăla! Și înnoadă punga că ne-mpuți pe toți!”

Cum să te plictisești în România!? Trăiești într-un etern film!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 3 =