Cetățile Rădesei

Cred că atunci când a făcut lumea, Dumnezeu a lăsat Padișul printre ultimele locuri create. A pus aici ce i-a plăcut mai mult Lui. O peșteră ici, un izbuc colea, niște abrupturi, un canion, brazi înalți și poieni vesele. Ni s-a făcut dor de Padiș, așa că am evadat către inima Apusenilor.

Am plecat la 7 din Alba și am ales traseul pe la Albac. Drumul nu este foarte bun, așa că ne-a luat aproape 4 ore să ajungem în Padiș. Am trecut, desigur, și prin Giurcuța de Sus, polul dezvoltării economice a zonei! Vă mai povesteam și cu alte ocazii despre aceste zone.

padis apuseni (1)

Pe așa drumuri nu ne bazăm pe GPS, așa că alegem harta clasică.

padis apuseni (4)

Drumul în Mătișești este blocat. Vrem să mergem până la Izbucul Mătișești sau până la Peștera Dîrninii. Localnicii ne dau indicații: „de la privatizare, la stânga”. Dar cum ne ia cel puțin o oră pe sens, decidem să ne întoarcem cu altă ocazie.

padis apuseni (5)

Decidem să parcurgem Cetățile Rădesei. Este un traseu ușor, maxim 3 ore, dar foarte spectaculos. Nu pornim însă fără încărcarea bateriilor!

padis apuseni (6)

Cetățile Rădesei se pot parcurge în circuit. Am ales să mergem pe deasupra lor și să ne întoarcem prin peșteră. Din loc în loc, un aven sau câte o fereastră ce ne permitea să privim peștera de sus. Nico nu e prea entuziasmată să ne apropiem de hău.

padis apuseni (8)

Mergem puțin și prin Cheile Someșului cald. Era plin de țurțuri de gheață.

padis apuseni (3)

Intrarea în peșteră se face printr-un mic canion

padis apuseni (10)

Ultima oară când am trecut pe aici, era luna august și era chiar plăcută răcoarea. Acum însă, lanțul era înghețat, iar stânca acoperită cu o fină pojghiță de gheață. Adi a fost la un pas să se împraștie (și avem filmată faza!)

padis apuseni (9)

Mare parte din traversări o facem pe bușteni umezi. Bine că am luat ceva cursuri de echilibristică de la Flaviu!

padis apuseni (11)

În peșteră e bine să ai lanternă. Din când în când sunt ferestre în tavan, însă apa era atât de curată încât fără o lumină care să o facă să strălucească, riscai să calci în ea. Credeam că „apă limpede de nu o vezi” e doar un mit…

padis apuseni (2)

padis apuseni (7)

Oare câți ani avea copacul acesta?

padis apuseni (12)

La întoarcere, norii își fac de cap printre brazi. Ne încărcăm!

În drum spre casă, am mai căutat ceva peșteri. Le-am ratat însă pe toate. Nu-i bai, avem motiv să ne întoarcem!

 

Poze: Adi Cozma și Iulia Guș
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 − 1 =