Vine o vreme când frunzele renunță să mai rămână atârnate prin copaci, iar tu te gândești să schimbi suportul de biciclete cu cel de schiuri. Pentru prima oară în sezon dai drumul la centrală, iar limonada de la terasă o înlocuiești cu ceaiul de mere. Aceasta este vremea când se plănuiește închiderea sezonul de biciclete.

După 32 de ture în șa, concursuri și antrenamente, iată că a venit și momentul de sărbătoare. Revelionul bicherilor!

S-a întâmplat duminică, la Pianu de Sus. Dar nu ne puteam așeza la masa festivă fără „puțin” efort înainte. Folosesc ghilimelele pentru că, deși s-a anunțat o tură ușoară, tot am depășit mia de metri diferență de nivel. Am fost 19 pedalaci: 3 dintre noi (Traian, Buri și Ionuț) pornind pe biciclete din Alba, restul de la pensiunea din Pianu. Vreo 3 grade arăta termometrul când am început. În sus, pe drum forestier, cu tradiționalele rătăciri de pe traseu. Momente din acelea în care îți amintești că cel mai bine e să stai la coadă, că atunci te întorci cel mai puțin din drum.

Trebuia să ajungem în Săliștea Deal, dar am deviat puțin de la traseu. Am luat-o pe o scurtătură plină de frunze și crengi rupte și am ajuns direct la drum. Se anunța uscat și frumos, până când am intrat tot mai mult în pădure.  Aici soarele nu putea să ne vadă și noroiul băltea în mijlocul traseului. Ne-am exersat abilitățile de mudbiking și cred că ne-am descurcat destul de bine. După câțiva kilometri de „fals plat” (cică aia nu era pantă la deal, era doar drum drept fals… mda, dacă zic ei…) a început urcarea adevărată. O parte au scurtat traseul mergând direct la mânăstirea Afteia, o parte am făcut dreapta, spre pădurea de mesteceni. Iar cum bicherului îi șade bine cu provocările, au fost și viteji care au urcat întreaga pantă călare (înclinație medie de 28% si maximă de 42%). Eu am rămas la coadă, cu turdenii, care se vede că-s mai dinspre Cluj și mai puțin grăbiți ca ai noștri. Au avut răbdare să stea cu mine la urmă și m-am ales și cu un tutorial despre ciuperci, din care cea mai importantă lecție rămâne cea cu „Orice ciupercă este comestibilă cel puțin o dată”. 

Am ajuns în sfârșit în vârf… de unde am mai urcat vreo două dealuri mai micuțe, ne-am decis să deviem pe la mânăstire, am greșit traseul și am luat-o la deal înapoi după care… senzațional!!!… am avut și coborâre!!! Din aceea neîntreruptă, pe drum de țară și pe asfalt, de care ne-am fi bucurat din plin dacă nu ne degerau degețelele de la mâini și de la picioare.

Am fost ultimii ajunși la pensiune. Între timp, grupul s-a mărit la 36. Cred că a fost singura tură a bicherilor unde la finish am fost mai mulți decât la start.

Despre ce s-a vorbit, s-a cântat și s-a arătat la pensiune nu voi vorbi. Că s-a făcut legământ că nu dăm mai departe. Dar a fost frumos. Și cea mai mare problemă a fost să-și găsească cei care au venit cu mașina șoferi nebăuți!

Iar în încheiere ce să mai zic: Sezonul s-a încheiat, să înceapă sezonul!

Se vede si manastirea Afteia.