Nu tot ce zboară se mănâncă

Când ești la început de drum într-o afacere, ești entuziasmat. Atât de entuziasmat, că dai crezare la tot ce auzi. Și poate e bine, că te motivează.

„O tânără a renunțat la munca în corporație pentru a-și deschide un business”, „Un tânăr a demisionat de la jobul de 2000 euro pentru a-și urma visul”,„A refuzat să trăiască în New York pentru a face o afacere în România”… cele mai populare titluri din revistele de business.  Articole pe care le citesc cu drag, regăsindu-mă în multe dintre povești. Însă „la pomul lăudat nu te du cu sacul” zice o vorbă din bătrâni.

Am citit de curând un articol despre o tânără care și-a deschis o agenție de turism. O idee oarecum asemănătoare cu Ideativ Travel.   Printre altele, scria că domnișoara Raluca își găsește o mare parte dintre clienți pe ASW. Ce-o fi și ASW ăsta? Ne documentăm: e o rețea de socializare exclusivistă, unde apartenența te costă cam 100 euro/an. Un fel de Facebook pentru bogați. Și cam asta a fost toată cercetarea noastră… Nu mai stăm pe gânduri: dacă scrie în Business Magazin și în Ziarul Financiar, atunci e sigură treaba! Completăm formularele, dăm datele cardului și așteptăm. Nu e așa ușor să ajungi pe ASW, trebuie să aplici ca pentru un job. Soliciți invitație, aștepți, iar apoi completezi alte formulare.

După câteva săptămâni, primim răspuns: suntem acceptate ca membre! Să vezi acolo fericire: deja vedeam puhoaie de turiști avizi să descopere tradițiile din Transilvania. Când intrăm însă pe site: surpriză! Rețeaua se aseamănă mai mult cu un „upscale pimping” (adică un canal de matrimoniale pentru parteneri de lux). Gagici cu decolteuri, cu buze botoxate și cu invitații la întâlnire. După nici o lună de prezență aici am primit și eu o invitație la o cină în doi și una pentru un weekend pe litoral (și asta în condițiile în care am postat o imagine decentă!).

a small world
Un printscreen al membrelor din București 🙂

Ne cade fața: iacă s-au mai dus două costume de-ale noastre! (Când ești la început, toți banii pe care îi câștigi îi reinvestești… așa că îți calculezi veniturile în funcție de investițiile pe care le poți face cu acei bani). Desigur, am putea face o filială cu „Pimp și Bong”, iar atunci am amortiza membershipul acesta. Dar nu e tocmai direcția pe care dorim să ne axăm!

Încercăm să luăm banii înapoi, dar nu se poate. Atunci, dacă tot am dat euroii, hai să vedem cum îi putem capitaliza. Citim mai multe recenzii. Într-adevăr, găsim multe povești negative, însă și unele bune. Mulți călători se folosesc de ASW pentru un turism exclusivist. Învățăm setările de securitate și cum să spunem lumii că oferim servicii turistice tradiționale și nimic mai mult. Nimic mai mult! Intrăm și pe alte orașe, iar membrii de aici chiar arată a potențial clienți. Desigur, mai scapă printre ei o damă de companie sau un gigolo deghizat, dar nu se compară cu oferta Bucureștiului.

a small world 2
Alegem la întâmplare Bruxelles. Chipuri mai umane, poze mai puțin regizate.
a small world 3
Membrii din New York

Concluzii:

– Nu tot ce zboară se mănâncă. Adică dacă într-un articol, fie el dintr-o revistă de încredere, este dat un sfat de business, acela nu e neapărat o soluție care-ți va aduce profit peste noapte. La urma urmei, dacă ar fi așa, toți ar merge pe această cale.

– Reputația proastă pe care o are România în străinătate are un sâmbure de adevăr. Nu poți să nu te rușinezi puțin de țara ta când vezi că majoritatea membrilor din București sunt de fapt domnițe care ard de nerăbdare să găsească potențiali investitori în… ele! Nu e de mirare atunci că Mamaia începe să fie privită ca destinație pentru turism sexual sau că Pitbull cântă versurile:

I’ve been to countries and cities I can’t pronounce
And the places on the globe I didn’t know existed
In Romania she pulled me to the side 
And told me, Pit you can have me and my sister”

Când ai propria afacere, nu ai cum să te plictisești! Vă vorbeam despre pățaniile de pe eBay, partea 1 și partea 2 sau despre aventurile de la aniversarea agenției. Sunt lucruri pe care oricâte școli ai face n-ai cum să le anticipezi. Dar sunt acele întâmplări careîți pun peste un timp un zâmbet în colțul gurii și te fac să-ți spui „Cât de puține știam atunci!”…

Noi mergem mai departe. Învățăm. Pentru că ce-i verde crește, ce-i copt putrezește!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four + thirteen =