Film monoton și muzică dubioasă

Ieri m-am grăbit să ajung la Alba Iulia Musci & Film Festival. După experiența de joi seara, nu concepeam să pierd niciun moment din eveniment.

Am ajuns la proiecția unui film în avanpremieră. „America venim!”. Am rezistat eroic aproape 30 de minute. Este un film plin de clișee românești, pictate de această dată pe pânză americană. Firul poveștii ar fi putut fi interesant, dar era atât de monoton încât și răzlețele cadre sclipitoare se estompau. Ca timbrul sec la un document de la notar: poate ar fi transmis ceva, dar a fost atât de bătătorit încât acum se pierde pe o foaie albă. Au ajuns filmele românești cu subiectul „suntem o țară jalnică ce e locuită de oameni și mai jalnici” la fel de populare ca filmele despre apocalipsă la Hollywood. Doar că ei s-au oprit la un moment dat, noi nu! Ne ridiculizăm singuri, iar apoi ne mirăm de ce occidentul ne vede ca „cerșetorii Europei”.

Pentru un grad ridicat de disconfort, cineva făcea poze de sus, de pe pod. Dar nu așa, ca un fotograf profesionist… Nuuu…. cu un telefon cu blitz. Blitz alb și rece, care-ți tâmpea nervul optic la fiecare 5 secunde. Și făcea pisi asta poză după poză, să nu cumva să rateze cadrul ce-i va aduce 100 de like-uri pe Facebook! Dragă pisi ce ai deranjat câteva sute de oameni, sperăm cu ardoare că la următoarele evenimente să-ți moară bateria la telefon!

Am plecat la Palatul Princiar. Acolo, era un concert al unor gagici din Serbia. Vrelo pe numele lor. Șase domnișoare, cu niște macrameuri pe post de șorț, ce amestecau într-un mod foarte dubios muzica tradițională sârbească, rock supărat și ritmuri orientale. Atât de dubios, încât nu ieșea muzică, ieșea zgomot. Ne-am provocat să rămânem la tot concertul. Nu ne plăcea, dar am prins niște locuri incredibil de comode. Am învățat cât de frumos sună tăcerea dintre două melodii.

Gagicile astea aveau voce și mișcări bune. Doar că spectacolul lor nu avea coloană vertebrală. O zacuscă din mai multe culturi și ritmuri. Ieșea în față o Voichița cu unduiri lascive de cadână, apoi o Natașa ce sălta în ritmuri sârbești. Feminin, interesant, chiar plăcut dacă nu ascultai muzica. Apoi, hop vine și o Ileana, ia poziție și începe să dea din plete ca cel mai negru roacăr de pe coperta Metalhead. „Or dat cu mucii-n fasole!”, cum e vorba pe la Șugag. S-a dus toată grația lor de domnițe îmbrăcate tradițional!

De obicei apreciez inițiativele de a aduce folclorul în prezent. Zdop și Zdup, Subcarpații, Argatu… să-i asculți și să-i pui pe repeat! Dar dacă sârboaicele astea ar fi la un festival, acela ar fi momentul în care m-aș duce la cort, aș  pune dopurile în urechi și aș dormi ca să fiu fresh pentru muzică mai bună.

Vrelo

Sunt sigură că o să fie lume care să comenteze că „nu înțeleg arta muzicii și a filmului”. Eu n-am studii nici în una nici în alta. Nu vreau să le înțeleg, vreau să îmi placă. Iar ce am văzut și ce am ascultat aseară, nu mi-a plăcut. Dar mă întorc azi în cetate. Poate se servește ceva și pentru noi, păgâni ai artelor ăstora…

foto: https://www.facebook.com/AlbaFilmFest

 

2 thoughts on “Film monoton și muzică dubioasă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

17 − fourteen =