Acorduri de chitare și tincturi de suflete

Se spune că atunci când ți-e bine asculți muzica, iar atunci când ți-e rău asculți versurile. Nouă cred că ne-a fost și bine și rău, că la ”Întregalde folk” am avut urechile ciulite și pentru note și pentru cuvinte. Și ne-a plăcut.

E deja a doua ediție  a festivalului. Satul Ivăniș din comuna Întregalde este locul de desfășurare. N-am mai fost niciodată pe aici, ceea ce m-a bucurat că am descoperit astfel un nou minunat traseu pe care îl voi face odată cu bicicleta. Dar satul acesta e departe. Ca în basme: printre stânci și peste văi. Mai că am rămas fără benzină! Vorba lui Miță: ”Hai că nu mai avem mult și ajungem la Abrud!”

Festivalul… o scenă mică, ce semăna mai mult a rulotă din lemn decât a scenă de festival. Câteva rânduri de băncuțe și două lumini albastre ce băteau pe public. Publicul? Cred că grupul nostru a săltat de 80 numărul participanților (incluzând artiștii!). Toate vârstele, toate originile. O bunică ce a venit din sat îmbrăcată în cel mai frumos costum popular al ei pe o bancă, pe alta niște turiști ce erau la cabanele din vale și au auzit muzica, pe o alta chitariștii ce urmau să urce pe scenă, iar grupul munțomanilor era și el bine reprezentat pe băncile din spate. Puteam renunța fără probleme la cadrul formal și să ne strângem în jurul focului. Încăpeam cu siguranță, dar ar fi fost păcat de sonorizare, care era foarte bună.

Iar acum să mă-ntorc la primul paragraf: muzica. A fost muzică din aceea cântată din suflet, care îți ajunge și ție în adâncimi. Melodiile scrise în anii 70 și cele scrise anul acesta! Au cântat artiști din Suedia, Pakistan și România. S-a cântat despre dragoste, despre comunism, despre munte și despre suferință. A fost și un jam session cum nu credeam că voi auzi vreodată la un festival folk. Iar toate astea ne-au făcut să stăm acolo câteva ore bune.

Era melodia aceea cu ”De ce nu n-apar folkiștii la televizor” pe care am auzit-o la Ziua de mâine… mai că ar putea fi fost imn al acestui festival. Și aș completa cu un vers ”De ce nu au folkiștii bani”. Așa cum spune aici și Cosmin Vaman la un moment dat: ”nu se pot face bani din inimă”. Iar aici erau tincturi de inimi! Oamenii cântau din dragoste. Cred că nici ei nu mai știu pentru cine sau penru ce, cred că pur și simplu au ei o căldură în interior care îi fac să dea ce e mai bun din ei. Necondiționat. Ei sunt fericiți cu muzica, nu le prea pasă de bani. Dovadă că la festival nu s-au ocupat deloc să vândă o măslină sau un pahar de Cico! Am ajuns acolo spre seară, destul de înfometați deja și nu era nimic de cumpărat. Cel mai apropiat magazin era la 2km și era închis. Ar fi putut folkiștii aceștia să ia câteva baxuri de bere, niște covrigei, le dădeau cu preț triplu și scoteau măcar banii de corzi rupte. Dar ei vând simțăminte pozitive și muzică bună, nimic material. Și ne-am bucurat de ce am primit!

După miezul nopții am plecat spre casă. Ascultam un CD cu Pasărea Colibri, să ne păstrăm cât mai mult acel sentiment. Undeva, pe drum, am găsit un corcoduș. Așa, la lumina farurilor, ne-am luat noi copioasa cină! Nu uitați: „Noaptea, toate corcodușele sunt coapte!”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × four =