Evadare în Retezat

Mihai: ”Eu aș dormi undeva cu cortul!”
Iulia: ”Mi-e poftă de urcat un vârf de peste 2500 m!”
Mihaela: ”Dacă mergeți pe undeva, dați-mi și mie un SMS că eu nu mai am Facebook!”
Erau propoziții care se spuneau aparent de complezență. Ca atunci când te vezi cu cineva întâmplător, spui că ”ar trebui să ne vedem mai des” și pleci dându-ți seama că nici măcar nu îi ai numărul de telefon. Dar la noi nu a fost așa… la scurt timp după ce am rostit aceste vorbe, ne-am organizat. Rapid! Viața e prea scurtă pentru planuri lungi. Am pus echipamentul în mașină și pe la 19:00, la ieșirea din Alba Iulia se semnala același ”Matiz 4×4” ce pleca cu destinația Retezat și cu 3 pasageri la bord: eu, Miță și Mihaela.
Iar cum cele 26 de ore care au urmat au fost foarte pline, e cel mai bine să spun povestea prin poze:

 

DSC_4342 - Copy
Pe drum, găsim semn că Mihaela este vegheată!
DSC_4343 - Copy
Am ieșit din Hațeg, ne întreptăm spre Clopotiva. Munții ne cheamă, iar noi ne grăbim spre ei!
DSC_4345
Ne-am oprit pe la Barajul Tomeasa. Apusul se oglindea feeric în el!
DSC_4347
Mihaela întâlnește un câine la baraj. Îi dă aproape tot salamul din pachet. Abia mai scoatem câinele din mașină!

De la bariera de la baraj, se intră pe drum forestier. Vreo 20 de kilometri, drum destul de rău. Ba mai mult, sunt porțiuni unde vezi prăpastia la marginea drumului! Ne prinde și noaptea și ne speriem de gorile imaginare.

DSC_4350
Drumul ”prin junglă”… pentru că noaptea, orice pădure e o junglă și orice brusture e o gorilă!

 

Mâncăm ceva rapid, instalăm cortul în primul loc ce ni se părea drept (desigur, după câteva ore de somn ne-am dat seama că nu e tocmai drept) și jucăm ”Valiză” pentru a adormi. Nu trecem bine de ”girafa pliată” și nimeni nu mai spune nimic. Totuși, dimineața mărturisim că niciunul nu am avut un somn perfect. Cu atât mai bine, suntem gata să începem tura matinal! Destinația principală: Peleaga!

DSC_4352
În Retezat, izvoarele își cântă imnul pe fiecare potecă.
DSC_4355
Ping și Pong nu puteau lipsi!
DSC_4360
Vârful Bucura 2 și Lacul Ana
DSC_4392
Mihaela ne povestește despre aventurile ei din America de Sud. O brățară din fiecare țară! Ne face un chef nebun de călătorit!
DSC_4394
Ajungem la Lacul Bucura.
DSC_4396
Pauză de masă la refugiul Salvamont. Foarte prietenoși oamenii de aici, ne sugerează un traseu interesant de întoarcere, în caz de vreme rea.
DSC_4397
El e Ursul de Bucura
DSC_4398
Energizante din America de Sud
DSC_4400
Începem să urcăm spre Peleaga
DSC_4406
Un munte roz și o fată blondă 😀

Retezatul este plin de Rhododendron înflorit. Niciodată nu am văzut un munte atât de roz!

DSC_4418
Urcăm peste 1000 m diferență de nivel… și ne gândim la povestea avută cu câteva zile în urmă cu cineva ”Voi n-aveți altceva mai bun de făcut decât să vă scuipați plămânii pe mai știu eu ce stânci?!”
DSC_4421
Bătaie cu zăpadă în iulie. Daaaa!
DSC_4444
Iată-ne și pe Peleaga.
DSC_4449
Ne-am ascuns într-un refugiu pentru a mânca. Erau o mulțime de șoricei. Mihaela le aruncă un cotor de măr și în scurt timp un Jerry vine și-l ia.
DSC_4451
Ceața devine tot mai deasă. Decidem să nu mai urcăm pe Păpușa, mergem pe bulină albastră, după cum ne-a sfătuit salvamontistul
DSC_4470
Explozie de roz
DSC_4474
La coborîre, ceața dispare. Trecem pe lângă Tăul Peleaga. Apa parcă se varsă în vale. Coborîm pe punct albastru până la Poiana Pelegii, unde lăsasem mașina.

Pe traseu, vedem marmote. 4 la număr. Ne plac. Dar mai jos, avem o altă surpriză. Mihai sare peste ceva, iar eu calc la câțiva centimetri… auzim amândoi sssâitul. O viperă așa cum doar pe Wikipedia credeam că există. Nu i-a plăcut apropierea noastră și zău că nici mie nu mi-a plăcut să o aud și să o văd! Am sărit câțiva metri în spate, Mihai a mers în față și ne-am uitat toți cum vărgata se retrăgea nervoasă în jnepeniși. Deși eram la coborîre, am simțit cum pulsul îmi sare instant de 170!

Am prins și câțiva stropi de ploaie, dar nimic grav. Totuși, ca în filmele cu happy end, în momentul când am ajuns la mașină, a început o răpăială de nu am apucat nici măcar să ne schimbăm hainele.  Am pornit așa la drum și, după 26 de ore de la plecare, eram înapoi în Alba Iulia.

A fost o epuizare a fizicului și  o energizare maximă a psihicului.

Tu ce ai făcut astăzi pentru fericirea ta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 + eleven =