Blaj aLive

Blaj aLive este un festival surprinzător de ambițios pentru Blaj, mi-am zis când am auzit pentru prima oară de el. Dar ieri, sau mai degrabă în dimineața aceasta, întorcându-mă din ”mica Romă” în mașina unde doar Iulia mai era, eroic, trează, aveam sentimentul unui festival din acelea unde plătești sute de lei abonamentul și o altă avere pe consumație.

În afară de biletul de intrare la un preț mai mult decât rezonabil (15 lei), Blaj aLive a avut tot ceea ce are un festival: converși prăfuiți, creion kajal scurs pe obraz, trupuri transpirate dansând fără nicio inhibiție. A avut acea uitare de sine care îți dă energie să te miști ore în șir și care, la final, te face să păstrezi brățara câteva zile pe mână, să-ți amintești de acel semntiment. 
Blaj aLive a avut toate acestea, însă nu a avut ceva doar a lui. Pentru un festival organizat pe Câmpia Libertății, aș fi văzut o provocare pentru organizatori să includă această idee în conceptul evenimentului. E păcat să nu te folosești de capitalul de imagine a unui asemenea loc, mai ales când ”libertate” și ”festival” se asociază atât de bine!  Farmecul local a fost dat însă, doar de bâlciul ce ocupa o parte a Câmpiei. Tiribombe, carusele, jocuri de tarabă… o graniță fină între o adunare de sat și un festival modern. 

Sursa foto

Ne vom întoarce!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − 10 =