Maraton Gilău, 22 septembrie 2013

Un împărat avea 3 fii. Simţea că e pe patul de moarte, aşa că i-a chemat pe toţi la el: “Dragii mei, eu simt că mă stig, iar împărăţia o avea doar unul din voi. Dar eu nu mă pot hotărî, aşa că vă supun la o probă. Luaţi fiecare câte o lingură plină de apă şi mergeţi cu ea prin toată grădina mea.” Cei trei plecară şi făcură întocmai. Spre seară, fiecare vine la tatăl său să-i povestească:
Fiul cel mare: “Uite tătucă, n-am vărsat nicio picătură”
Împăratul: “Şi ce ai văzut în grădina mea?”
Fiul ce mare: “Nu am văzut nimic… m-am concentrat pe apă”
Fiul cel mijlociu: “Uite tătucă, am fost cel mai rapid”
 Împăratul: “Şi ce ai văzut în grădina mea?”
Fiul cel mijlociu: “Mai nimic tată… Eram grăbit!”
Fiul cel mic stătea trist în colţ
Împăratul: “Dar tu? Tu ce ai făcut?”
Fiul cel mic:  “Tătucă eu am vărsat toată apa pe drum şi am ajuns ultimul. Dar am văzut cum au înflorit merii, cum rândunele s-au întors şi cum au mai crescut pomii plantaţi de noi când eram mici! Am auzit cum cântă păsărelele şi cum vântul mişcă firul ierbii.”

E inutil să spun cine a moştenit împărăţia. Dar poate merită să dau ceva explicaţii despre ce legătură are această poveste cu titlul.

M-am înscris la primul meu maraton de MTB… până cu o oră înainte de ridicarea kit-ului vroiam să pedalez la cursa Fun dar până la urmă m-am înhămat la cei 50 km de la Race.

Gata de distracţie!

Organizarea foarte bună, aşadar startul s-a dat la timp. E una dintre cele mai faine senzaţii ale unei curse: startul. O energie cumulată de la toţi cei ce îngână, mai tare sau mai încet, numărătoarea inversă. Am avut grijă să mă pun în ultumul pluton. Nu vroiam să mă demoralizeze toţi cei ce mă întreceau.

Traseul a fost minunat, prin păduri de mesteceni, cu priveliştea lacului pe-o parte şi dealuri împădurite pe alta. Copacilor începe să le ruginească frunza iar pe măsură ce urcam norii se gri de la ploile se transformau în unii albi şi pufoşi pe fond de albastru ceruleum. Am povestit cu multă lume de pe traseu, la un moment dat chiar cu cel care închidea ştafeta (unul dintre organizatori stătea la urma plutonului pentru a “aduna” oamenii de pe traseu). Asta m-a făcut să-mi dau seama că eram ultima aşa că am grăbit ritmul. Mulţi au fost care au abandonat şi veneau din sens opus. Am mai cunoscut un cioban ce avea o turmă de capre, un ţăran ce mi-a oferit nuci şi un grup de 5 alergători străini ce se antrenau probabil pentru un maraton montan (ăştia parcă erau luaţi din alt film). La un moment dat mi-a ieşit o întreagă cireadă de vaci în faţă. Cu atâtea ploi, era plin de ciuperci! Din acelea roşii cu pete albe, nebune, ce adaugă pădurii nebănuite accente de culoare.

Cum să rămâi insensibil la asemenea imagini?!

După 15 km de urcare, a venit partea de coborâre. Cam bolovănicioasă şi/sau noroioasă pentru gusturile mele dar m-am descurcat binişor. Obiectiv îndeplinit: nicio căzătură!

Şi cu toate cele povestite mai sus, la primul punct de control, organizatorii n-au fost în asentimentul meu cu admirarea peisajului. Au decis că toţi cei ce ajungeau după ora 13:00 acolo nu mai puteau termina cursa. Mi se pare destul de dificil să faci 22 km, cu 700 m diferenţă de nivel, pe offroad noroios, în 2h50min… dar măcar am încercat! De la acel punct am mai mers vreo 20 km până în Gilău, majoritatea coborâre pe asfalt. Am plecat un grup mai mare, toţi, ca şi mine, înscrişi în competiţie pentru plăcerea de a pedala nu cu vreo speranţă la un rezultat admirabil. Aşadar nişte oameni foarte faini, glumeţi, care deşi i-am văzut prima oară în viaţa mea au fost o companie foarte plăcută.

Pe când am răzbit şi eu la castel, băieţii erau deja ajungi. Raul, apoi Sergiu, apoi Flipper. Unul cu căzătură, altul cu oboseala, iar altul, purtătorul tricoului “Jack Daniels”, acest Patzaichin al ciclismului, plecase direct cu pedala ruptă şi foile de la schimbător blocate, deci nici n-am mai întrebat ce-a păţit pe traseu. Mişu abandonase (am stabilit eu că asta îi dă un grad mai ridicat de looser decât cel pe care îl am eu prin descalificare), iar alţi albaiulieni erau încă pe traseu. M-am întâlnit şi cu Marinică, un prieten de la cercetaşi pe care nu l-am mai văzut de câţiva ani.

În concluzie, cu conştiinţa pregătită pentru o febră musculară serioasă, cu ochii semi închişi de oboseală, cu o bicicletă cu 3 straturi de noroi pe ea, mă declar extrem de încântată de experienţa de astăzi. Şi am şi un nou ţel: să particip şi să termin  un maraton MTB! :)

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × four =