Încă un post despre Roşia Montană

DSC08277

Să zicem că ai în cămară 10 saci de grâu. Ţi-e greu să-i scoţi că se face multă mizerie, trebuie să spargi şi zidurile cămării, şi apoi să-i duci în spate până la moară. Ei dar vine un om, îţi spune că-ţi duce el sacii la moară, dar trebuie să-i dai 9 din cei 10 saci. Bineînţeles că deranjul, zidurile sparte şi mizeria sunt inevitabile, ba chiar mai rău decât le-ai fi făcut tu. Şi totuşi accepţi…

Cam asta e povestea Roşiei Montante. Cu o singură excepţie: dacă saci de grâu poţi obţine în fiecare an şi cămara se poate reconstrui, aurul nu se va regenera niciodată. Nici munţii.

Analogia de mai sus nu-mi aparţine mie. Am citit-o undeva, pe Facebook, dar nu mai ştiu unde (dacă recunoaşteţi textul, vă rog să-mi spuneţi, să-i ofer creditele). Mi se pare cea mai simplă explicaţie cu privire la ce se întâmplă acolo.

Tot ieri am citit şi despre Decalogul Chomsky.  Iar prima lege e clară: 1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.

Şi colac peste pupăză, între două violuri, o crimă şi desigur concertul Roger Waters, guvernul se decide să aprobe acest proiectul exploatării, deşi acest punct nici măcar nu era pe ordinea de zi publică. Dar lumea e la concert, lumea nu vede cum politicienii ne vând ţara. Da, ştiu, e cel mai vechi clieşeu asta cu “vândutul ţării” dar chiar aşa e.

Stiu că nu e nici primul nici ultimul articol ce se scrie despre Roşia Montană. Şi sunt perfect conştientă de nivelul corupţiei din ţara asta ca să mai sper, cu tot optimismul meu de Ping şi Pong, că s-ar putea face ceva pentru revocarea deciziei. Dar avem fiecare din noi două opţiuni: să stăm cu mâinile-n sân sau să facem ceva. Să facem ceva pentru ca atunci când copiii sau nepoţii ne vor întreba de ce sunt dale de beton unde pe vremuri era o pădure, erau urme ale dacilor şi ale romanilor, era un sat cu biserici şi case cu basoreliefuri, noi să le putem spune povestea cu fruntea sus.

Iar mai jos, nişte poze făcute toamna trecută în super excursia ce a inclus şi Roşia Montană.

Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two + 5 =