Pastel de toamnă cu biciclete şi Apuseni

 Harta de mai sus descrie traseul pe care l-am străbătut în weekendul trecut. Aproape 200 km, oameni faini, meri şi peri cu fructe coapte, acorduri folk, coborâri, push bike, tăuri, dealuri, drumuri, păduri, toate pictate în culori pastelate de toamnă.

Grupul cu care am mers, acelaşi din memorabila tură la Sighişoara doar că puţin mai restrâns, a început pedalarea de miercuri din Mediaş. Joi seara, ghidaţi de un GPS fidel, erau în faţa blocului meu. Uzi până la piele şi obosiţi, au fost primiţi cu tradiţionala ospitalitate ardelenească: compot şi vin fiert şi sandviciuri calde. Dar ca să avem suficientă energie pentru tura ce urma, am mers la Mama Luţa la plăcinte, loc foarte apreciat de cei vechi şi cei noi pe acolo.

Vineri dimineaţa ne-am întârziat puţin plecarea. Picura şi oricum nimeni nu a fost revoltat să mai doarmă sau măcar să zacă puţin, chiar şi aşa, 9 oameni într-un apartament. Cu puţin înainte de prânz, am început pedalarea prin Alba, la timp pentru schimbarea gărzii. A fost ciudat să fiu turist în propriul meu oraş.

Ghidând grupul prin cetatea Alba Carolina


Cu caii noştri la  Poarta a III-a

Aproape când să plecăm din Alba Iulia, ne-am amintit că mai avem ceva cumpărături, aşa că ne-am oprit pe la magazinele de biciclete din oraş. La toate cele două! La ASV, prietenii mei dragi s-au ocupat să-mi ungă şi lanţul, fapt ce m-a ajutat mult la pedalatul ce a urmat.

În jur de 2 am părăsit şi noi oraşul. Au fost scurte opriri pe drum că de, bogăţiile toamnei ne-au îmbiat cu mere coape ce ne ispiteau de la garduri. Mulţumim încă o dată casei Nr. 8! Următoarea regrupare a fost după 32 de km, în Zlatna.Spre surprinderea noastră, am găsit şi un restaurant foarte bun aici, Leul de Aur.

Ana în mocăniţa din Zlatna

ASV pimped my bike

Un prânz excelent
Ei acum i-acum. Deşi teoretic am făcut jumătate din distanţa până în Abrud, greul abia acum începea. Hai în sus, spre Dealul Mare. Am trecut de Izvorul Ampoiului, cel mai lung sat pe care l-am străbătut vreodată, şi apoi a început urcuşul serios. Fratele Pedalarie ne-a vegheat însă, şi am ajuns cu toţii în vârf, ba chiar mai energici decât ne-am fi aşteptat. Iar după o urcare îi şade cel mai bine unei coborâri. Cred că asta a fost cea mai frumoasă parte a întregii ture: pe Dealul Mare, la vale, noaptea! Urlete de fete, blitzuri de aparat, cusăturile reflectorizante ale lui Adi, farul de pe spate a lui Andu, câte un câine care ieşea din curte şi la care nu-i vedeam doar ochii macabri strălucind şi frig. Frig de ne-au îngheţat degetele pe frâne şi lacrimile ne curgeau şiroaie pe obrajii pe care oricum nu-i mai simţeam. 
Pe la 21:00 am ajuns la pensiunea din Abrud unde aveam rezervare: Filonul de Aur (pentru necunoscători, filon are de-a face cu ceva 3D, întreaga explicaţie o are Adi). Ne-am întâlnit şi cu Andrei şi Norbert care pedalaseră peste 100 km din Cluj. O supă caldă, o bere sau o mămăligă cu brânză după care duş şi somn.

Coborârea pe Dealu Mare
Sâmbătă vremea nu s-a arătat prea bună, de aceea nu am fost sprinteni cu plecarea. Ne-am bucurat de un mic dejun prelungit şi îmbunătăţit cu prea multe cafele. A ieşit între timp soarele dar noi tot nu ne-am dezlipit de pensiune: am avut sesiune de service pentru biciclete şi apoi “bumping cars” prin curte (Gabi şi ideile lui!).
11 biciclete în service

 În Abrud ne-am oprit să vizităm “casa memorială Pruteanu” şi apoi ne-am abătut de la drumul judeţean. O parte a fost bine. Peisaje frumoase şi o uşoară diferenţă de nivel. Dar a urmat fatidicul viraj la stânga pe drumul forestier. Şi acolo a început lunga sesiune de push bike.

Prima redută cucerită
Pauză prelungită

Alte obiective turistice de pe traseu

Am urcat până la cariera Cetate. Arată foarte trist acel loc. Unde odată a fost munte, acum e pământ şi piatră, totul sterp, ca o carie într-un dinte frumos smălţuit. Şi oricât ar milita RMGC că cianura aia nu e toxică, eu nu pot trece nici măcar peste planul lor de a muta munţii din loc. De la carieră am coborât destul de extrem pe un drum plin de pietre. Am luat-o uşor şi grupul a înregistrat o singură căzătură.

Am ajuns în Roşia Montană. Nu am mai fost aici din generală. Satul e pustiu. Câteva case locuite, oameni din loc în loc, multe clădiri abandonate, nişte maşini de teren aparţinând RMGC şi multe multe bannere susţinând proiectul. Cea mai mare campanie de PR pe care am văzut-o vreodată! Au şi muzeu, ghiduri turistice, oameni care îţi explică despre beneficiile proiectului (nu am reuşit să îmi dau seama dacă ei chiar cred asta sau pur şi simplu au primit suficienţi bani pentru a mima că sunt pentru).

Intrarea în Roşia Montană

La furat de mere

Galeriile romane din mine se închid la ora 14:00. Dacă ajungeţi după această oră, sunaţi la 0743150862 şi poate aveţi noroc să vă programaţi o vizită în afara programului. Dacă nu, puteţi vizita macheta, aşa cum am făcut noi.

ET a existat
Un zeu din anul 100 îH

Nu am găsit niciun restaurant aşa că ne-am aşezat la o terasă, am cumpărat conserve şi mezeluri, şi ne-am făcut propriul prânz festiv.

No comment

Floricica şi floricelul

Un bloc şi 2 apartamente locuite

Din relicvele Roşiei Montane
Aici se termină satul
Şi când credeam că am scăpat, a început adevărata urcare. Porţiuni atât de abrupte de trebuia să ne luăm bicicletele în spate sau băieţii trebuiau să se întoarcă să mai ajute pe cei mai neputincioşi. Şi cu toate astea, peisajul  cu munţii în zare şi Tăul Mare la picioare făcea toţi banii!
Tăul Mare

“Garantat ciclabil” (foto: Dan Gostin)

Din vârf de deal am coborât mulţi mulţi kilometri până în satul Muşca. De acolo, pe drum judeţean până în Sălciua. Încă 30 de km. Am ajuns desigur pe noapte. Nu era nimic deschis aşa că vrând nevrând ne-am târât până la Festivalul de Folk. O parte au stat doar pentru mici, pâine şi muştar. Eu nu m-am putut dezlipi de muzica aceea decât după 2 noaptea, când frigul mi-a pătruns de tot în oase. Ne-am întors de acolo înveliţi într-un izopren. 

Căbănuţele pe care le-am închiriat nu erau cele mai confortabile. O parte din geam era de fapt o plasă iar în condiţiile în care temperaturile erau aproape de 0 grade, argumentul cabanierului că “Lăsaţi că e bine, că se aeriseşte” nu ne-a bucurat deloc. Din fericire, gaşca din Alba mi-au adus sacul de dormit şi am dormit fără probleme până când s-a dat trezirea la 7:00. 
Am servit micul dejun şi eu cu Andu am pornit mai repede pentru a fi sigură că prind trenul de 13:25 din Câmpia Turzii. Am ajuns însă cu aproape 2 ore înainte de plecarea trenului. După o oră şi ceva au ajuns şi restul, pentru a ne lua “La revedere” cum se cuvine. 

Limita de judeţ

Ţara unde autostrăzile sunt obiective turistice

Şi un alt tip de obiective turistice

Aşteptând restul bikerilor, ne-am făcut alţi prieteni biciclişti

Artă în bodega gării Câmpia Turzii

În încheiere, câteva menţiuni:
– lui Gabi care s-a ales cu pneumonie îi dorim însănătoşire grabnică!
– Adi Gostin este biciclist cu experienţă (asta să i se îmbunătăţească ratingul pe Google)
– nota de plată aferentă “activităţii” din apartamentul din Alba Iulia va fi calculată în viitorul apropiat
– avem o ţară minunată! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − 8 =