Fluturii sunt foarte sociabili pe traseu

După ce lăsăm în urmă ultimii brazi răzleţi, ajungem în golul alpin. Doamne, ai adunat toate minunăţiile din cer şi de pământ şi le-ai aruncat fără vreo schemă gândita pe tărâmul ăsta! Ziduri de stâncă nu ştiau cum să-şi dea loc să spintece linia orizontului.

Dar pe cât de impunătoare imaginea ce ni se deschidea ca un diapozitiv în faţă, pe atât era mai îngrijorător gândul că va trebui să căţărăm tot peretele acela. Fiecare după puteri, cu pauze mai lungi şi mai dese, cu rucsaci împărţiţi de la cei mai obosiţi către cei mai sprinteni, cu ciocolată şi biscuiţi, oraşul Buşteni părea tot mai departe.

Ptiii… da frumos se aşează toate!

Ultima porţiune am urca-o separat. Şi mare ne-a fost bucuria când am atins cota de 2508 m ai cabanei Omu. O bere rece, nişte cornuri cu ciocolată, porumb şi ultimul sandviş zdrobit ne-au dat energie să continuăm.

Şi-am mers kilometri, şi-am urcat sute de metri… ca să beau o bere fabricată în Alba!

Mândrele la Omu

Revigorate, am început coborîrea spre Padina, via Peştera. Traseul e împânzit de izvoare aşa că ne-am reatins nivelul optim al hidratării. Nu e greu la vale, dar după atâta mers parcă ai vrea sa te ştii ajuns odată! Măcar avem în faţă o imagine ce ne inspiră: atmosfera e curată, se vede şi cel mai îndepărtat moţoţoc de munte, şi totul e scăldat în culorile calde ale soarelui de sfârşit de zi.

Mutăm munţii din loc

Got milk?

A..a… apă de izvor!

Ajungem la Peştera. Urma ultima jumătate de oră când ne apare surpriza în cale: un urs iese alergând din pădure, prin faţa noastră. 1,2,3 la perete stop! Mai ştiţi acel joc? Cam aşa am reacţionat şi noi. Ce să facem, ce să facem? Am văzut o maşină în faţă, în care proprietarii au intrat rapid şi-au închis uşile. Ne-am gândit că tot e mai bine în maşina aceea decât să stăm prinţese singure în mijlocul potecii, chiar dacă apropiindu-ne de maşină implica să ne apropiem de urs. Dar când să ajungem la ce credeam noi că ne va fi adăpost, şoferul porneşte motorul şi pleacă, lăsându-ne la câţiva metri de ursul ce era cocoţat pe un tomberon. Citisem despre ursul carpatin dar mai puţin despre specia ursului de tomberon. Se pare totuşi că nu e foarte violentă ci se concentrează exclusiv pe gunoaie.

hop şi el

Am ajuns şi la Padina unde festivalul era deja la penultima seară. Am meşterit cortul, am servit o delicioasă cină cu specific montan şi ca să punem final cum se cuvine zilei am desfăcut şi o butelie de Busuioacă de Bohotin. Nu credeam că o să ajungem până la finalul concertelor din acea seară până când au urcat pe scenă cei de la Şuie… Avaaaaaai. Pe principiul “Nu ştiu la alţii cum e dar ştiu cum e la Şuie!” ne-au ţinut conectaţi până după ora 2:00. Şlagăre vechi şi nişte mixaje de pe noul album care nu te lăsau sa stai. N-am sărit niciodată atât de mult în ghete!

Am mers la cort şi-am adormit instant. 3 fete în cort de 2, dar nimeni nu s-a plâns de nimic.

dimineaţa la Padina Fest

soarele le strică somnul

şi-o făcurăm şi pe asta

 La coborîre am ales traseul Padina-Piatra Arsă-Stâna Regala -Sinaia. Deşi am plecat matinal, am făcut foarte multe pauze aşa că la Piatra Arsă mi-am dat seama că riscam să pierd trenul spre Alba, iar următorul era peste 5 ore! M-am rupt aşadar de grup şi-am început o coborîre în forţă, stil Liviu. (Liviu este noul nostru prieten despre care credem cu tărie că ne-a salvat de urşi). Am ajuns în Poiana Stânii într-o oră şi de acolo iar, pe scurtături, până în Sinaia.

Dar întâlnire neaşteptată la coborîre. Cum tot tăiam potecile în neştire, m-am trezit la un moment dat lângă o aşezare ciudată. O casă fără uşi, fără geamuri, cu saltelele scoase afară şi nişte ceaune fierbând la foc. Nimeni nu era în zonă decât un copil murdar, la vreo 3 ani, care mă privea speriat. Şi eu pe el mai speriată, pentru că scena aducea foarte mult cu cadrele din Blair Witch Project. Am imortalizat momentul şi-apoi iar la vale, în pas grăbit.

Am ajuns la tren, întârzieri tipice, iar acum, acasa, mă bucur de reparaţii estetice capitale.

“Dar de ce îi zice coborîre când noi trebuie să urcăm?”

Blair Witch Project  de Sinaia

Am schimbat Noica pe o altă carte de rucsac. Îmi place!