Duatlon Ţara Bârsei

Cândva prin aprilie m-am hotărât să particip la primul meu duatlon: Duatlon Ţara Bârsei. Tocmai am investit într-o bicicletă bunicică, antrenamentul pentru alergare mergea destul de bine şi muntele mi-e drag oricum… cât de greu putea să fie?! 
Ei şi iacă vine weekendul cu pricina. Ajung dis de dimineaţă la Predeal, mă întâlnesc cu ceilalţi biciclişti din Bucureşti (Alexandra, Cristi, Zuzu, Cătă, Ciprian şi Mihai) şi facem o frumoasă tură de la Predeal la Râşnov, via cabana 3 Brazi. După o odihnă ca în Marriott la Casa Râşnoveană, pensiunea cu cele mai comode paturi întâlnite în România, băieţii eu plecat să testeze traseul iar eu şi Alexandra am plecat în “momente turistice”. Tot pe biciclete, desigur! Cetatea Râşnov m-a impresionat mult, nu mă aşteptam la un mini oraş în interiorul zidurilor. Am fost apoi la Peşterea Cetăţii Râşnovului, un obiectiv turistic foarte bine pus la punct, deschis publicului abia de la finalul anului 2010. Au şi concerte în peşteră!
Pe la 8 seara ne-am întâlnit cu toţii la locul unde trebuia să ne luăm numerele de concurs. Cu stupoare am aflat că mi s-a acordat numărul 1. Cică am fost prima fată înscrisă… a doua zi, după ce am văzut traseul, am înţeles de ce nu s-au înghesuit atâtea gagici la start. 
Seara am mers cu toţii la “cina cea de taină” la Castel Pub, singura bodegă decentă din Râşnov unde nu se desfăşura o nuntă, un botez sau altă activitate asemănătoare. Mmmm… ce bune clătitele braşovence!!! Băieţii ne-au povestit despre cât de extrem e traseul. Şi eram puţin gânditoare pentru că ei sunt destul de kamikaze de felul lor şi n-ar înflori fără un motiv mult prea bine întemeiat. Dar de, om trăi şi om vedea! 

 Am adomit, surprinzător, fără emoţii, înainte de miezul nopţii. M-am trezit însă înainte de alarma ceasului. Am făcut încălzirea şi m-am grăbit să-mi pun numărul pe bicicletă, pe tricou, şi desigur cipul la picior. Numărul 1! După gustul uşor amar legat de organizarea Semimaratonului din Sibiu, aici am avut parte de profesionişti în organizare. Mici scăpări au fost, desigur, dar la amploare avută eu cred că volutarii de la Floare de Colţ din Braşov s-au descurcat foarte bine!

După micul dejun am pornit cu bagajele în spate spre locul de start. Ei mai râdeau, erau entuziasmati… eu aveam impresia că merg la eşafod!

Cătălin, Zuzu, Iulia, Mihai şi Ciprian

 Ei şi iată-ne înainte de start! V-am spus că e unul dintre momentele mele preferate. Am întâlnit prieteni vechi pe care nu i-am mai văzut dinainte să plec în State, dar şi feţe cunoscute pe care le ştiam de la concursuri anterioare şi cu care a fost uşor să leg vorbele.

S-a plecat mai întâi în cursa de avansaţi şi, după 3 minute, în cursa de amatori. Eu am stat la coada plutonului, ştiind ce avea să mă aştepte.

Inspirată ideea de a lua bicicleta de aluminiu. Mă puteţi obesrva, în poza de mai sus, în pielea nebunului care şi-a luat bicicleta în spinare. (Foto: Silvia Feraru)

 Şi s-a dat startul. Stiţi care e diferenţa între un maraton/ semimaraton de şosea şi un concurs montan? La primele începe frumos, ca un antrenament. Începi să simţi oboseala de pe la kilometrul 10 şi mai târziu abia apare durerea. La un duatlon sau un maraton montan e foc continuu. Urcare susţinută din primul kilometru! Şi o ţine intens tot traseul!

Ultima porţiune de coborâre. (Foto: Silvia Feraru)

La urcuş m-am mai descurcat eu. Pe ea, pe lângă ea, pe sub ea… dar la coborâre… la coborâre a fost dureros. Să vă imaginaţi o potecă de vreo 50 cm, cu pietriş, radăcini, pământ şi alte materiale fără aderenţă, situată pe curba de nivel, cu o râpă ameninţătoare într-o parte şi frunziş derapant pe alta. La un moment dat m-am trezit şi eu prăvălită prin pădure, cu bicileta departe de mine, în vale, şi cu o durere pe care adrenalina a mascat-o în primă fază dar care s-a înteţit exponenţial pe parcurs. A da… şi să nu uit partea cu podul. Stinghie, pauză, stinghie, pauză, stinghie… vreo 70 cm lungime şi vreo 15 lăţime fiecare secţiune. Totul la un unghi înclinat faţă de sol şi faţă de râul ce şiroia la o distanţă considerabilă sub noi. Îmi tremurau picioarele ca doi coceni de porumb în timpul unei furtuni de iulie. Şi ca să ma credeţi că numai tură de amatori nu a fost asta, am găsit şi un film al unui participant ce a purtat camera pe cască. Mai jos:

După 02h 22 min şi 03 sec am terminat cursa de MTB. Iar după o asemenea tură ultimul lucru pe care ai vrea să-l faci e să te pui să alergi 9 km prin munţi. Şi exact asta am făcut… Am alergat eu la vale şi pe drum drept, dar porţiunile de urcuş le-am umblat, sau mai bine zis m-am târâit pe ele, pentru că îmi lăsasem ultimele puteri undeva, în groapa aia unde m-am prăbuşit cu bicicletă cu tot. Aş fi vrut să renunţ de vreo două ori dar mi-am dat seama că si dacă renunţ, cel mai scurt drum ar fi tot continuarea traseului, aşa că am tras mai departe.

După 1h 27 min si 20 sec am terminat şi proba de alergare montană.

Şi ce cap frumos răsare, e al meu, al meu e oare?
Noroc cu galeria că dacă nu n-aş fi reuşit să pozez zâmbetul ăsta pe ultima sută!
Şi marele moment al finishului

Timp total: 03:42:15. Aici sunt 2 moduri de a vedea lucrurile. Unul optimist, în care am terminat pe poziţia a patra la categoria mea, şi unul pesimist unde aş conştientiza că de fapt am fost antepenultima la categoria mea  şi pe poziţia 47 din 53 la categoria OPEN. Dar ce mai contează acum locul?

Dar aventura nu s-a terminat încă… a urmat o pedalare prin soare până în Braşov: 16 km cu rucsacul în spate pe drum judeţean. Aşa, să storc din mine şi ultima calorie cu energie pe care o aveam. Iar despre peripeţiile drumului Braşov-Alba, nici nu mă mai chinui să vorbesc. De ajuns de zis că undeva pe la 9 seara Sebeşul era străbătut de o simpatică maşinuţă argintie ce purta pe acoperişu-i cadrul unei biciclete asortată în culoare.

Pinterest

3 thoughts on “Duatlon Ţara Bârsei

  1. si mai interesant e ca vad cum ma comport inainte de start :)) eu fiind cel filmat pana la “3.2.1 start “

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seven + 19 =