Semimaraton Sibiu

Sâmbătă eram la linia de Start la prima ediţie a semimaratonului Sibiului. E bine să te înscrii la astfel de competiţii pentru că îţi aminteşti acele emoţii pe care doar înaintea examenelor le mai simţi. A fost greu să adorm vineri seara şi cred că mai greu pentru Nico şi Paul, echipa mea de susţinători, să mă suporte tot drumul Alba – Sibiu. “Are we there, yet? Are we there yet?”… V-am înnebunit… Vă iubesc!

Semimaratonul s-a simţit că a fost la prima ediţie. Multe greşeli în desfăşurarea evenimentului. Înscrierea matinală pentru numere a fost dezorganizată. Doar 2 oameni erau angajaţi în aşa ceva, aşa că am stat la coadă destul de mult timp iar când am ajuns la masa cu pricina zburau hârtii în toate părţile şi nimeni părea că nu ştie cine-i la cros, cine-i la semimaraton. Nu m-a deranjat faptul că am stat la coadă, măcar am socializat cu ceilalţi participanţi, dar a fost un inconvenient că ne-am redus din timpul destinat încălzirii. Şi am luat numărul… autocolant… wroooong in so many ways! Pe lângă faptul că era o artă să-l dezlipeşti şi să-l aplici drept, era atât de uşor de dezlipit. Dovadă că pe traseu majoritatea cădeau numere ca petalele de flori în final de vară. Am căutat zadarnic nişte ace de gămălie căci nu vroiam să adopt metoda rolă de bandă adezivă în jurul taliei.

Şi s-a făcut şi ora start-ului. Aici iar un minus pentru organizatori, pentru că startul s-a dat cu o mare întârziere (la fel ca şi premierea de altfel)…  dacă toţi participanţii s-au chinuit să ajungă pe 9:00 la start, nu le lungiţi agonia! Mai ales în soarele acela!

Cred că după finish, startul e cel mai frumos moment al unei competiţii de alergare. Pluteşte în aer un amestec de emoţii şi miros de Bengay. E o aromă unică! Iar toţi de pe margine amplifică această aromă cu încurajările lor. Da, spectatorii şi voluntarii au făcut o treabă extraordinară cu galeria!

Traseul a fost foarte bine marcat şi foarte frumos.. eu alerg mai bine când e traseul frumos! Căsuţele săteşti din Astra, lacul Grădinii Zoologine, parcul Subarini. A ajutat şi faptul că am mers mult pe la umbră dar mai mult ne-a motivat traseul care la un moment dat făcea o buclă de te intersectai în sens opus cu cei care erau înaintea ta sau după tine. Atunci vedeai spiritul fair play al alergătorilor. Nu ne cunoşteam, nu ne-am vorbit niciodată, dar de fiecare dată când doi se intersectau se încurajau, se aplaudau, uneori băteau palma… şi la urma urmei, pentru lucruri de-astea alergăm!

Primii 10 kilometri au fost frumoşi, apoi a început să fie greu şi, de la kilometrul 16 am început să simt serios durerea!

Dar am ajuns la final… şi cum spuneam cu altă ocazie, nimic nu se compară cu bucuria de final. Paul şi Nico erau acolo. Aici, iar o critică adusă organizatorilor… linia de final nu era bine marcată. Au fost mulţi alergători care nu au ştiut unde să se oprească. Şi treci peste asta că de, alergi până te opreşte careva, dar e urât când linia de finish, nefiind marcată, e ocupată de oameni care stau la poveşti sau se revitalizează după alergare. Fugi ca ogarul 21 de kilometri şi, când ar trebui să fie cel mai frumos moment, linia de finish, grija ta e să te fereşti de cei care circulă pe acolo. Apoi să găseşti pe careva din organizatori pe care să-i anunţi că ai fost şi tu în concurs şi gata, ai terminat, zi-mi “Bravo!”.

A da… şi încă o critică! Mă scuzaţi pentru atitudinea negativistă dar aici au dat ei în discriminare! Categoria feminin nu a fost premiată. E drept, nu au fost multe gagici, dar dacă vrei să încurajezi pe viitor participarea nu da doar un premiu special la fete… Nu mă aşteptam să fiu pe podium cu timpul meu de 02:04:07 dar aş fi vrut să văd 3 tipe pe podium să-mi pot spune: “Într-o zi o să fiu şi eu ca ele!”. Dar măcar au dat diplome de participare la toată lumea şi i-au invitat pe toţi cei ce au terminat semimaratonul pe pontpnul de pe lac penrtru o poză de grup. Un moment foarte fain pe care nu l-am mai întâlnit la alte competiţii de gen! Erau câteva zeci de alergători, cu medalii la gât şi diplome în mână, iar în difuzor se auzea “We are the champions”. Unul din acele “as good as it can get moments”.

 Şi acum să nu mă înţelegeţi greşit! Sunt foarte fericită cu participarea mea, cu rezultatul obţinut (target-ul era 02h si 10 minute), cu susţinerea Salvamontului (a avut un foarte apreciat scop social) şi cu calitatea traseului… dar mă aşteptam la mai mult pe partea de organizare! Am vrut sa plec acasa cu un suvenir special: placuta cu kilometrul 20. Sa imi amintesc ca daca am putut sprinta dupa ce am vazut acest indicator, pot sa fac multe!


Pe 1 iulie, duatlon! 

Numarul 27, medalia si suvenirul
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 − eight =