La vremuri noi, eroi noi

Când eram mică eram mândră de Echipa Naţională de Fotbal. Nu am înţeles niciodată ce e un offside şi cunoşteam numele a cel mult 3 jucători din lot. Dar reprezentau România la nivel internaţional, şi o făceau bine! Dar acum nici măcar nu se mai califică….

Apoi, din 4 în 4 ani veneau Olimpiadele şi aveam aşa nişte furnicături pe piele de fiecare dată când vedeam tricolorul arborat la festivitatea de premiere… Dar asta se întâmplă de mai puţin de trei ori pe deceniu.

Am văzut într-un magazin pantofi Adidas cu “Ilie Năstase” imprimaţi pe ei şi aproape că i-am cumpărat deşi erau cu 2 numere mai mari. M-am interesat şi am găsit, din aceeaşi colecţie, şi tricoul cu poza celui mai sus menţionat şi mesajul “Every Icon has a Story”. Am fost iar mândră. Apoi m-am gândit la publicitatea de care are parte: cei de la Adidas îl venerează, cei de la BRD îl prostituează.

Dar la vremuri noi, eroi noi. Am simţit iar mândrie de român când am văzut o campanie luând 9 premii la Cannes. Păi să nu-ţi vină acum să-i îmbrăţişezi?! Şi în plus, e de înţeles că atunci când am aflat că vine Andreea să mă viziteze în 2 săptămâni, prima grijă a fost să îi cer să-mi aducă ciocolată Rom!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 2 =